Galeria de Arta

arta pentru tine

  23.11.2009

Open your heart

Atelierul de creaţie Sultana găzduieşte în perioada 24 noiembrie – 8 decembrie 2009 expoziţia de pictură “Open your heart” semnată de artista Andreea Şarcani. Vernisajul are loc pe data de 24 noiembrie, la ora 18:00.



“Cu artista Andreea Şarcani m-am întâlnit categoric datorită marii deschideri către fenomenul cultural al Atelierului de creaţie Sultana, instituţie organizatoare de evenimente, dar mai mult decât atât, spaţiu mai întâi generator de forţe, şi mai apoi coordonator al diverselor sale acţiuni, deopotrivă educative ca şi expoziţionale - mărturiseşte criticul de artă Roxana Păsculescu. Toate acestea pun în contact oameni dintre cei mai diferiţi, din diverse colţuri ale ţării care au însă cu certitudine aceeaşi pasiune: arta. În privinţa manifestărilor expoziţionale, căci ele îmi atrag acum cu precădere atenţia, Atelierul de creaţie Sultana mizează în mod semnificativ pe energia degajată de potenţialii săi colaboratori. Mai precis, cunoscându-le pe Maia Martin şi pe Rodica Sultana, ştiindu-le capacitatea de a se strădui în direcţii în care abandonul ar părea firesc - cui îi foloseşte arta -, îmi este uşor să urmăresc propunerile vizuale ale acestui spaţiu.”

Despre Andreea Şarcani, cea mai recentă propunere pentru simezele Atelierului de creaţie Sultana, şi mai ales despre vitalitatea oniricului la această artistă, Roxana Păsculescu afirmă în continuare: “Primul impact cu lucrările sale mi-au scos la iveală vigoarea creatoarei, aşa cum se răsfrânge ea direct din universul pe care doreşte să ni-l împartăşească. Vitalitatea care radiază din operele autoarei este cea care se răsfrânge atrăgător asupra privitorilor, fascinându-ne narativ de cele mai multe ori. În ciuda epicului subînţeles de fiecare operă în parte - nevoia de titlu oferindu-ne evident o scurtătură în receptare -, pictura Andreei Şarcani ne desfată, şi nu doar cromatic. Oniricul ne conduce privirea şi ne îmbie, cu toţii găsind capacitatea de comunicare, uneori cu strălucirile suave şi transparente ale suprafeţelor, alteori cu desenul voit naiv în care proporţiile sunt altele decât cele raţionale. Aş spune că în mod esenţial şi fundamental, pictura Andreei Şarcani se adresează tuturor, fără vreo limită de vârstă, pentru că în fiecare dintre noi există deopotrivă copilul, ca şi visătorul.”

 
Vezi tot albumul

Andreea Şarcani a participat la mai multe expoziţii, precum:
- Expoziţie de grup în cadrul evenimentului cultural “Zilele francofoniei la Bucureşti ” -Club Asimo - august 2006
- Expoziţie în cadrul SpazioStudio - septembrie 2007
- Expoziţie Internaţională româno-polonă “Metamorfozele cuvântului” Institutul Cultural MIRA - septembrie 2008
- Expoziţie personală - Open your Heart (Deschide-ţi inima) Clubul Lente - septembrie 2008
- Expoziţie personală - The Flight Lessons (Lecţii de zbor) Spaţiul Villa Magica - aprilie 2009

Expoziţia poate fi vizitată de luni până vineri între orele 10:30–17:00 la adresa: Calea Griviţei nr.403, bloc R, scara B, subsol (intrarea prin spatele blocului), sector 1, Bucureşti.

 

Publicat de
in categoriile Pictura, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com