Galeria de Arta

arta pentru tine

  13.10.2009

Retrospectiva v.0013

În perioada 13-27 octombrie 2009, Atelierul de creaţie Sultana organizează expoziţia de pictură şi grafică “Retrospectiva v.0013″ a artistului Ovidiu Nuţă. Vernisajul are loc marţi, 13 octombrie, ora 18:00.

Artistul plastic Ovidiu Nuţă a declarat: “Retrospectiva v.0013. Retrospectiva beta. Cu toţii cunoaştem înţelesul cuvântului retrospectivă, dar pentru a înţelege nota ironică a numelui acestui demers expoziţional, trebuie explicat şi al doilea termen: “beta”. Acesta împrumută în contextul de faţă sensul pe care îl are în industria software şi internet, şi anume acela de versiune premergătoare lansării produsului final. De ce retrospectivă? Pentru că expoziţia aceasta reuneşte lucrări din trei proiecte diferite, executate în perioada 2004-2008. Lucrările se continuă una pe cealaltă şi prezintă evoluţia unei soluţii tehnice, dar şi impactul acesteia asupra evoluţiei mele. Am simţit nevoia unui asemenea demers pentru a-mi justifica direcţia în care se îndreaptă şi se vor îndrepta proiectele mele.”

Creaţiile lui Ovidiu Nuţă vor putea fi văzute de luni până vineri între orele 11:00-19:00 şi sâmbăta între orele 10:00-14:00. Adresa Atelierului de creaţie Sultana este Calea Griviţei nr. 403, bloc R, scara B, subsol (intrarea prin spatele blocului), sector 1, Bucureşti.

 
Vezi tot albumul
 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Grafica digitala, Stiri, Pictura, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2023 GaleriaDeArta.com