Galeria de Arta

arta pentru tine

  16.02.2012

Ambasada Germaniei şi Romfilatelia organizează un concurs de desene despre prietenie

Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la încheierea Tratatului româno-german privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, Ambasada Germaniei la Bucureşti organizează, împreună cu Romfilatelia, un concurs de desene cu tema „prietenie”. Desenul câştigător va sta la baza ilustrării de către Romfilatelia a unei emisiuni de mărci poştale cu prilejul aniversării încheierii Tratatului.

Elevi începând cu clasa a 5-a şi studenţi ai şcolilor şi universităţilor din România sunt invitaţi să-şi exprime pe hârtie, în mod artistic, ideile pe tema „prietenie”. Evaluarea lucrărilor se va face pe trei grupe de vârstă. Vor fi premiate cele mai bune zece desene din fiecare grupă de vârstă. Data desfăşurării ceremoniei de decernare a premiilor va fi anunţată în timp util.

Un juriu alcătuit din personal al Ambasadei şi al Romfilatelia va evalua lucrările trimise şi va alege în final cea mai bună lucrare din fiecare categorie de vârstă.

Ambasadorul Republicii Federale Germania, domnul Andreas von Mettenheim, împreună cu Directorul general al Romfilatelia, doamna Cristina Popescu, vor alege din cele trei lucrări selecţionate în finală desenul care va sta la baza ilustrării de către Romfilatelia a unei emisiuni de mărci poştale care va fi prezentată oficial în 3.10.2012 şi va putea fi achiziţionată ulterior în oficiile poştale din România.

Condiţiile exacte de participare şi criteriile de selecţie se găsesc pe pagina de internet a Ambasadei: www.bucuresti.diplo.de.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Desen, Stiri, Concursuri, Filatelie
1 comentariu

Alte articole pe subiecte similare

1 Comentariu »

  1. data limita a lucrarilor cand trebuie sa fie ca pe adresa de internet afista nu gasesc, si dimensiunea lucrarilor, va multumesc.

    Comentariu de Carmen Ciobanu | 19.07.2012

Adauga un comentariu

© 2007-2019 GaleriaDeArta.com