Galeria de Arta

arta pentru tine

  8.11.2011

Peter Paul Rubens

Peter Paul Rubens (28 iunie 1577 - 30 mai 1640) a fost un prolifc pictor flamand aparţinând secolului al XVII-lea şi partizanul unui stil baroc exuberant, care punea accent pe mişcare, culoare şi senzualitate. Este renumit pentru altarele care susţin revigorarea bisericii catolice, portretele, peisajele şi picturile istorice ale subiectelor mitologice şi alegorice. În afară de faptul că deţinea un atelier de pictură imens în Anvers, care realiza picturi populare în rândul nobilimii şi colecţionarilor de artă de pe tot cuprinsul Europei, Rubens a fost un cărturar umanist cu o educaţie clasică, colecţionar de artă şi diplomat înnobilat şi de regele Spaniei, Filip al IV-lea, şi de regele Angliei, Charles I.


Rubens a fost un artist prolific. Lucrările care îi erau comandate reprezentau în mare parte subiecte religioase, picturi cu teme istorice care includeau subiecte mitologice şi scene de vânătoare. A pictat portrete, în special pe ale prietenilor săi, şi autoportrete, iar la sfârşitul vieţii câteva peisaje. Rubens a desenat tapiţerii şi imprimeuri, dar şi planurile propriei case. De asemenea, a supravegheat decoraţiunile efemere ale Intrării triumfale în Anvers a cardinalului-infante Ferdinand din 1635.

În 1600, Rubens a călătorit prin Italia. S-a oprit mai întâi la Veneţia şi a văzut picturile lui Tiţian, Veronese şi Tintoretto, ulterior stabilindu-se la Mantova, la curtea ducelui Vincenzo I Gonzaga. Culorile şi compoziţiile din lucrările lui Veronese şi Tintoretto au avut imediat efect asupra picturilor lui Rubens, mai târziu stilul său matur fiind influenţat de Tiţian. Cu sprijinul financiar al ducelui, călătoreşte la Roma prin Florenţa, studiind lucrările greceşti şi romane. S-a reîntors în Italia în 1604, la Mantova, Genova şi Roma.

În 1621, regina mamă a Franţei, Maria de Medici, i-a comandat lui Rubens două cicluri alegorice de dimensiuni mari, care omagiau viaţa acesteia şi a ultimului său soţ, Henric al IV-lea, pentru Palatul Luxembourg din Paris. Ciclul Mariei de Medici (acum la Luvru) a fost montat în 1625 şi, cu toate ca a început să lucreze la cea de-a doua serie, nu a fost niciodată finalizat.

Picturile sale sunt în mare parte extrem de puternice, dar nu detaliate, folosindu-se foarte mult de schiţele în ulei drept studii pregătitoare. A fost unul dintre ultimii artişti importanţi care s-a folosit de panourile din lemn drept mediu de susţinere pentru lucrăriel foarte mari, însă a folosit şi canavaua, mai ales când picturile trebuiau trimise departe. Pentru picturile de pe altar a folosit de cele mai multe ori plăcuţele de ardezie, ca să diminiueze problemele de reflexie. Înclinaţia sa spre picturile care înfăţişau femei în mărime naturală au dat naştere termenului “rubensian” pentru femeile ale căror forme depăşeau mărimile obişnuite. Acest termen este folosit în mod curent în limba olandeză - şi nu numai - pentru a desemna femei de asemenea talie.

Picturile sale pot fi împărţite în trei categorii: cele pictate chiar de artist, cele pe care le-a pictat parţial (în principal mâinile şi chipurile) şi cele pe care doar le-a supravegheat. Aşa cum se obişnuia în acea vreme, avea un atelier important, cu mulţi ucenici şi învăţăcei, iar unii dintre ei, cum a fost cazul lui Antonhy Van Dyck, au devenit la rândul lor faimoşi. Adeseori subcontracta elemente, cum ar fi animale sau naturi moarte ale compoziţiilor de mari dimensiuni, unor specialişti de talia lui Frans Snyders, sau altor artişti ca Jacob Jordaens.

La o licitaţie a Casei Sotheby’s de pe 10 iulie 2002, lucrarea proaspăt descoperită a lui Rubens, “Masacrul inocenţilor”, a fost vândută cu 49,5 milioane de lire sterline, reprezentând un record pentru o pictură a Bătrânilor Maeştri.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Pictura, Artisti
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com