Galeria de Arta

arta pentru tine

  4.12.2013

Facts about which there can be questions

Joi, 5 decembrie 2013, de la ora 19:00, la Galeria Ivan din Bucureşti (str. Dimitrie Grecescu 13) are loc vernisajul celei de-a treia expoziţii personale a lui Ştefan Sava, intitulată “Facts about which there can be questions”. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 5 decembrie 2013 – 31 ianuarie 2014.

Ca interes general, artistul este preocupat de istoria recentă şi de modul în care aceasta poate fi reactivată printr-o abordare analitică, precum şi de instaurarea unei relaţii de intimitate a privitorului cu dialectică dintre trecut şi prezent.

În cadrul acestei expoziţii, Stefan Sava porneşte de la pozitivismul specific începutului antropologiei în secolul 19 pentru a descrie în final un spaţiu critic, de reflecţie asupra prezentului şi asupra propriilor coordonate identitare.

În una din lucrările expuse, artistul trasează linia orizontului în spaţiul geografic al Bărăganului pe un fundal reprezentat de saci vechi de pânză recusuţi. Percepţia orizontului, care se pliază pe coordonatele unui spaţiu geometric euclidian, este dublată de procesul de imaginare a unei zone de proiecţie a propriilor renegocieri identitare, în contextul unui prezent în mod esenţial instabil. În altă lucrare, Ştefan Sava îşi “imprimă” propria respiraţie pe suprafaţă a 55 de tablete de ceară, reactivând astfel una din tehnicile artei memoriei provenind din Antichitate şi Evul Mediu. Futilitatea gestului este dublată de caracterul intrinsec provizoriu al acestor tehnici.

În 2013, Ştefan Sava a fost unul dintre finalistii premiului Henkel pentru artă.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com