Faţa dinăuntru a peretelui
Vineri, 10 februarie 2012, de la ora 19:00, la Galeria Ivan din Bucureşti are loc vernisajul expoziţiei “Faţa dinăuntru a peretelui”, semnată de Ştefan Sava. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 10 februarie - 19 martie 2012.
Expoziţia porneşte de la evenimente sau imagini de arhivă ale istoriei recente: fie imagini-document ale Holocaustului în România, fie episodul istoric al deportărilor din Banat în Bărăgan de la începutul anilor ’50 (eveniment ce a marcat istoria familiei artistului). Fisurând coerenţa reprezentării istorice, această expoziţie propune o instalaţie ce revelează încercările artistului de a identifica un loc între realitate şi imaginarul istoric - împrumutând metode din antropologie sau istorie -, dar şi între prezent şi experienţele traumatice ale trecutului. Ocuparea spaţiului expoziţional este gândită spre a oferi o alternativă modului în care istoria este fabricată prin naraţiunile inerente oricarei încercări de a o înregistra şi a o expune. Istoria e aici luată în considerare ca pretext, iar reflecţia se focalizează asupra unor locuri, concepte, obiecte şi simboluri care devin ancore ale memoriei colective, impunând totodată limite ale reprezentării lor. Astfel, locul pe care artistul îl ocupă este delimitat de dialectica dintre trecut şi prezent, regăsibilă în spaţiile parcurse şi în obiectele apropriate, un loc prin esenţă instabil, în care calitatea procesuală a gestului critic devine cel puţin la fel de importantă pe cât este rezultatul concret al căutărilor personale, de multe ori marcate de eşec.
Pe linie kantiana, obiectul traumatic (sau ideea) nu are nimic natural sau inteligibil (sau cu sens) dincolo de nivelul aparenţelor; nu este nici măcar un obiect al cunoaşterii, dar influenţa pe care o poate avea tocmai la acest nivel obligă la o permanentă izolare şi problematizare a lui, în vederea atingerii unui alt tip de cunoaştere. Ceea ce scapă demersului istoricizării se infiltrează în zona artei. În egală măsură, practica deconstruirii istoriei şi a modului în care ea este reprezentată, cu atât mai mult cu cât se leagă de experienţe traumatice, devine elementul central al acestor căutări, profund marcate de tensiunea care se instalează între precaritatea urmelor trecutului traumatic şi modul în care aceste particule se lasă a fi descoperite la nivel artistic.
Ştefan Sava s-a născut în 1982 la Slobozia. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.