Galeria de Arta

arta pentru tine

  21.01.2009

Bisericile de lemn din judeţul Gorj la Veneţia

Miercuri, 21 ianuarie 2009, începând cu orele 19:00, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează o dezbatere, urmată de o expoziţie de fotografie, pe tema bisericilor de lemn din judetul Gorj - tezaur de arhitectură şi iconografie românească.

Manifestarea face parte din proiectul cultural iniţiat de fundaţia “Cuvântul care zideşte” (preşedinte: P.S. Gurie Gorjeanul, episcop vicar la Arhiepiscopia Craiovei; director executiv: preot dr. Ion Resceanu), cu sprijinul Mitropoliei Olteniei, al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Gorj şi finanţat de Agenţia Fondului Cultural Naţional de pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.

Proiectul este menit să contribuie la restaurarea, conservarea şi promovarea tezaurului inestimabil al valorilor de patrimoniu cultural eclezial, reprezentat de cele 116 biserici de lemn înregistrate în lista monumentelor istorice, dintre cele aproximativ 150 care supravieţuiesc peste veacuri. Semnificativ şi în acelaşi timp alarmant este faptul că în anul 1900 erau înregistrate 263 astfel de valori patrimoniale.

Publicul veneţian va avea ocazia să vizioneze şi un film documentar pe această temă, tradus în limba italiană special pentru eveniment. Deosebit de expresiv, din toate punctele de vedere (regie şi scenariu, cadre, montaj, coloană sonoră), documentarul a fost realizat de Marius Resceanu şi Marian Vulcănescu într-un mod realist, fără accente melodramatice, pentru a sublinia pericolul degradării şi al căderii în uitare a excepţionalului patrimoniu cultural, arhitectonic şi iconografic reprezentat de bisericile de lemn din Gorj.

Dezbaterile şi filmul documentar vor fi dublate, pentru o mai bună înţelegere şi reprezentare, de expoziţia “Crâmpeie de cer”, cu fotografii din albumul cu acelaşi titlu, apărut la editura Mitropoliei Olteniei (coordonator şi comentariu: preot doctorand Silviu Octavian Ciocsan, fotografii: Emil Banuti, grafica: Laurentiu Barbuica, pre-press: Valentin Corneanu).

Expoziţia a fost prezentată săptămâna trecută la Centrul Cultural “Via Alsazia” din Padova, fiind vernisată pe 15 ianuarie, în cadrul unei ceremonii organizate cu sprijinul Asociaţiei culturale româneşti “Columna”, al Primăriei din Padova, al Ligii românilor din Italia, al Consiliului comunal al cartierului 3 şi al Parohiei ortodoxe române “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Padova.

Unul din scopurile principale ale organizării acestui eveniment în Italia este acela de a face cunoscută publicului italian o tradiţie fundamentală a culturii autentice româneşti, anume relaţia şi lucrul cu lemnul, inclusiv prin prezentarea unor motive din arhitectura bisericilor de lemn din Gorj care premerg sensurile moderne ale sculpturii lui Constantin Brâncuşi, născut pe aceste meleaguri.

Expoziţia de la Veneţia va rămâne deschisă publicului până pe 3 februarie 2009.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Arhitectura, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com