Galeria de Arta

arta pentru tine

  23.10.2007

Fiinţa şi umbra sa

Peter Callesen nu face un fel de origami. Cu o delicateţe şi o inspiraţie cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, artistul explorează metaforic, filozofic chiar, hotarul iluzoriu dintre lumea bidimensională şi cea tridimensională, dintre realitate si vis, dintre trup si suflet, dintre material si imaterial, dintre captivitate şi libertate. Iar în spatele decupajelor fine, care se încheagă parcă cu un efort aproape omenesc, nu stă structura elaborată şi sigură a unei diagrame, aceste forme fiind susţinute de însăşi fragilitatea ideii care le-a dat naştere.

Peter Callesen

“Looking back” de Peter Callesen


Artistul danez mărturiseşte: “Găsesc foaia de hârtie în format A4 foarte potrivită pentru lucrările mele, deoarece probabil este încă cel mai comun şi utilizat mijloc de transmitere a informaţiei astăzi şi, în acest sens, este foarte încărcată. Asta înseamnă că doar rareori observăm adevărata sa materialitate. Înlăturând toată informaţia şi începând să folosesc hârtia albă A4 ca bază pentru lucrările mele, simt că am găsit un material la care, pe de-o parte, oricine este capabil să se raporteze şi care, pe de altă parte, este neutru; aşadar este uşor să-i conferi sensuri diferite. În plus, hârtia albă şi subţire imprimă sculpturilor o fragilitate care accentuează sensul tragic şi romantic al lucrărilor mele.”

Lucrările lui Peter Callesen pot fi văzute pe site-ul personal al artistului, la adresa www.petercallesen.com.

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Diverse
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com