Mona & Ina in Wonderland
Unde e Ţara Minunilor? Şi care sunt minunile? Mona Babescu şi Ina Brezeşteanu le găsesc zilnic pe sub teancurile de întâmplări ale cotidianului. De exemplu, dincolo de colţul blocului întrezăresc o făptură stranie, dar prietenoasă. Iar celelalte personaje care populează Ţara Minunilor suntem pe rând, fiecare dintre noi. Marţi, 12 ianuarie 2009, ora 19:00, are loc vernisajul expoziţiei „Mona & Ina in Wonderland”, în ceainăria librăriei Cărtureşti de pe str. Mercy 7, Timişoara. La întâlnire vor fi prezente cele două artiste, se va servi ceai, se va asculta muzică.
Mona Babescu spune: “Am reînceput să desenez după o pauză de aproape 5 ani, în timpul facultăţii lucrând doar digital, iar apoi am lucrat “în sistem” în domeniul designului grafic – ceea ce m-a robotizat oarecum, până când am hotărât să-mi urmez drumul. Această expoziţie este explozia mea de creativitate. Lucrările sunt inspirate din experienţele mele de zi cu zi, de sentimentele şi hotărârile mele.”
Ina Brezeşteanu adaugă: “După multe căutări şi foarte puţine încercări mi-am dat seama că grafica, studiul, moda persistă în topul celor mai mari “iubiri”. M-am îndepărtat foarte mult de ceea ce-mi plăcea cu adevărat în favoarea unei vieţi echilibrate din punct de vedere financiar. Întâmplări şi oameni aparte m-au ajutat să-mi găsesc curajul de a continua ceea ce am început acum câţiva ani.”