Galeria de Arta

arta pentru tine

  10.10.2007

perspectivă aeriană

Perspectiva aeriană (numită şi perspectivă atmosferică) sugerează adâncimea doar prin modificarea calităţii şi luminozităţii culorilor în funcţie de distanţă. Este o încercare de a reda mai bine impresia de spaţiu real, prin care obiectele mai îndepărtate sunt reprezentate cu mai puţină claritate, mai estompate şi în culori mai închise, cu contraste mai slabe, însă păstrând contururile bine delimitate. Acest tip de perspectivă este întâlnit, de exemplu, în peisajele clasice din sec. XVII - XVIII, unde se utilizează o valoraţie în trei trepte, precizia formelor descrescând în adâncime în desen şi gravură, iar în pictură cele trei planuri principale fiind colorate în brun, verde şi albastru. Procedeul artistic se bazează pe cercetarea îndelungată a realităţii din natură, pe observarea modului în care se interferează atmosfera sau aerul între privitor şi obiectele examinate.

“Near Salt Lake City” de Albert Bierstadt


Perspectiva aeriană a apărut şi s-a dezvoltat în Renaştere. Aceasta a fost inventată de Leonardo da Vinci, care a folosit-o în multe lucrări, printre care şi Gioconda. În primele lucrări, obiectele îndepărtate erau reprezentate prin nuanţe de gri-verde.

“Gioconda” de Leonardo da Vinci

Perspectiva aeriană a reprezentat un obiect de studii îndelungate şi o preocupare continuă atât în tradiţia picturală occidentală, cât şi în cea orientală.

Bibliografie:
“Dicţionar de artă”, Editura Meridiane
“Introducere în artă”, de Arthur. F. Jones, Editura Lider

 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Dictionar
2 comentarii

Alte articole pe subiecte similare

2 comentarii »

  1. […] în care încearcă să sugereze volumul şi spaţiul, există mai multe tipuri de perspectivă: perspectiva aeriană (sau perspectiva atmosferică), perspectiva inversă, perspectiva lineară (sau proiecţia […]

    Pingback de TIMP ŞI SPAŢIU ÎN PICTURĂ: PERCEPŢIA PSIHO-SENZORIALĂ A IMAGINII ARTISTICE | Curentul International | 19.05.2013

  2. super , simplu, concis, multumesc!

    Comentariu de blanaru dorina | 10.04.2016

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com