Leonor Fini
Leonor Fini (30 august 1908 — 18 ianuarie 1996) a fost o pictoriţă argentiniană suprarealistă. S-a născut în Buenos Aires dintr-o mamă italiancă şi un tată argentinian. Mama l-a părăsit pe tată înainte ca Leonor să se nască. Şi-a dus copilul la ea acasă în Italia, la Trieste, unde Leonor a fost deghizată în băiat de câte ori părăsea locuinţa ca să nu fie răpită de tatăl ei.
După ce a părăsit oraşul Trieste, la vârsta de 17 ani, ca să picteze portretele familiei în Milano (unde a avut şi prima expoziţie de pictură), s-a mutat la Paris prin 1931-1932. Acolo s-a împrietenit cu, printre mulţi alţii, Paul Eluard, Max Ernst, Georges Bataille, Henri Cartier-Bresson, Picasso, André Pieyre de Mandiargues şi Salvador Dalí. A călătorit prin Europa cu maşina împreună cu de Mandiargues şi Cartier-Bresson, unde a fost fotografiată nud, în piscină, de către acesta din urmă. Această fotografie a fost vândută în 2007 cu 305.000 dolari americani, unul dintre cele mai mari preţuri plătite la o licitaţie pentru una dintre lucrările sale.
A pictat portrete ale lui Jean Genet, Anna Magnani, Jacques Audiberti, Alida Valli, Schlumberger şi Suzanne Flon, ca şi ale multor altor celebrităţi şi vizitatori înstăriţi ai Parisului. În timp ce lucra pentru Elsa Schiaparelli, a desenat flaconul pentru parfumul “Shocking”, care a devenit cel mai bine vândtut parfum al casei Schiaparelli. A creat costume şi decoruri pentru teatru, balet şi operă, inclusiv pentru primul balet al Ballet de Paris, “Les Demoiselles de la nuit” a lui Roland Petit, interpretă fiind tânăra Margot Fonteyn. Aceasta a fost un gest de mulţumire pentru Fini care fusese magistral în găsirea finanţării necesare pentru noua companie de balet. A desenat şi costumele pentru două filme, “Romeo şi Julieta” al lui Renato Castellani (1954) şi “A Walk with Love and Death” a lui John Huston (1968), în care juca Angelica Huston, în vârstă de 18 ani, şi fiul lui Moshe Dayan, Assaf.
Leonor Fini a spus cândva: “O femeie ar trebui să trăiască cu doi bărbaţi - unul să-i fie mai mult iubit, iar altul cu precădere prieten.” Aşa a şi procedat. Stanislao Lepri, diplomat italian pe vremea când l-a întâlnit, a părăsit corpul diplomatic ca să trăiască cu ea şi să picteze. Cam cinci ani mai târziu Constantin Jelenski, un scriitor polonez, li s-a alăturat.
În anii ‘70 a scris trei romane: “Rogomelec”, “Mourmour: Contes pour enfants velu” şi “Oneiropompe”. Prietenii ei, printre care se numărau Jean Cocteau, Giorgio de Chirico şi Alberto Moravia, Fabrizio Clerci şi majoritatea artiştilor şi scriitorilor trăiau sau vizitau Parisul. Leonor Fini a ilustrat multe lucrări ale marilor romancieri şi poeţi precum Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire şi William Shakespeare, dar şi texte ale scriitorilor tineri. A fost foarte generoasă cu ilustraţiile sale şi a donat multe desene unor scriitori pentru a-i ajuta să le publice. Este, probabil, cel mai bine cunoscută pentru ilustraţiile grafice ale “Histoire d’O”.
Despre Leonor Fini s-a spus că este singura artistă care a pictat femei fără vreun motiv anume. Multe dintre picturile ei înfăţişează femei puternice, frumoase (de cele mai multe ori semănând cu ea) în posturi ceremoniale sau provocatoare. Bărbaţii sunt portretizaţi ca figuri suple care se află sub protecţia femeilor ce-i însoţesc. Sfinxul şi pisicile au jucat un rol major în picturile ei, ca şi tema “dublurii”. A fost în egală măsură adepta guaşelor, graficii, acuarelei şi picturii în ulei.
