Patru feluri de a vedea un peisaj
În prezentarea animată de mai jos, Sheila Graber surprinde cu fineţe asemănările şi deosebirile din arta peisagistică a patru mari pictori, amestecând ingenios imaginile care reprezintă tablouri celebre semnate de aceştia: “Carul cu fân” şi “Lanul de grâu” (John Constanble), “Linişte - înmormântare în largul mării” (William Turner), “Maci la Argenteuil”, “Căpiţe cu fân”, “Impresie, răsărit de soare” (Claude Monet) şi “Chiparos cu stele” (Vincent van Gogh).
Odată cu apariţia romantismului, pe la sfârşitul secolului XVIII, artişti importanţi îşi consacră viaţa ridicării picturii peisagistice la o nouă demnitate. Cei doi mari peisagişti din aceeaşi generaţie, Constanble şi Turner, urmează căi diferite de a înţelege şi a reprezenta natura.
Peisajele lui Constanble sugerează sinceritatea absolută a pictorului, refuzul de a forţa în vreun fel natura, menţinându-se la datele stricte ale motivului şi încercând să-i descopere secretele cu toată onestitatea şi răbdarea posibile.
Turner îşi formează un stil complet diferit, unul caracterizat de linii violente, de dezmembrarea luminilor şi formelor, lăsând ca peisajele lui să reflecte spiritul poeziei lirice romantice.
Impresionistului Monet picturile lui Turner îi întăresc convingerea că efectele splendide ale atmosferei şi luminii au o importanţă mai mare decât subiectul. La el, peisajele devin lumină şi vibraţie. Prin desprinderea de realism, prin îndrăzneala petelor şi a torentelor de culoare, peisajele lui Monet ne fac să simţim din interior forţa copleşitoare a “acelei clipe scurte când lumina acoperă şi inundă totul”.
Pe Van Gogh, deşi fascinat la început de tehnica picturii şi universul culorilor lui Monet, înflăcărarea impresionistă nu-l va ţine mult, el căutând “acel aer transparent care să-i lumineze culorile în aşa fel, încât să le poată vedea aşa cum îşi dorea.” Lui Van Gogh îi place să picteze prin puncte sau linii de culoare, dar această tehnică devine cu totul altceva decât ce văzuseră în ea impresioniştii; îndrăzneala şi forţa cu care aplică tuşa îl conduc spre o tehnică nouă şi, implicit, către motivele care să-i permită să picteze ca şi când ar fi desenat cu pensula. Astfel, Van Gogh descoperă frumuseţea miriştilor, a gardurilor-vii, a holdelor de grâu, a măslinilor cu ramuri noduroase şi a chiparoşilor întunecaţi, ţâşnind spre cer ca nişte flăcări…
