Galeria de Arta

arta pentru tine

  6.08.2007

Pictură atribuită eronat lui Van Gogh

Un tablou atribuit mai bine de 70 de ani lui Vincent van Gogh s-a dovedit a nu fi autentic, după ce experţii au descoperit că a fost pictat cel mai probabil de unul dintre apropiaţii săi.

Cap de bărbat


Gerard Vaughan, directorul de la Australia’s National Gallery of Victoria, proprietarul actual al tabloului, a declarat că o echipă de specialişti de la Muzeul Van Gogh din Olanda a descoperit puternice diferenţe stilistice faţă de alte lucrări ale artistului şi că probabil a fost pictat de un artist contemporan cu Van Gogh.

Tabloul, intitulat “Cap de bărbat”, a fost adus în Australia în 1939 ca parte a unei expoziţii cu lucrări din colecţia lui Keith Murdoch, tatăl viitorului magnat media Rupert Murdoch. Lucrarea a fost abandonată în Australia din cauza începerii celui de-al doilea Război Mondial şi a fost cumpărată de muzeu în anul 1940 pentru 3500 de dolari.

Directorul muzeului a precizat că lucrarea a fost cumpărată ca aparţinând lui Van Gogh, după ce îi fusese atribuită acestuia de mai mult de un deceniu. Acesta a mai subliniat că nu se consideră să fi fost vreo înşelătorie, deoarece nu există nicio dovadă că cineva să fi realizat această pictură pentru a o prezenta ca pe o lucrare a lui Van Gogh.

Ca lucrare a celebrului artist, pictura ajunsese să fie evaluată la 21 milioane de dolari.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura
1 comentariu

Alte articole pe subiecte similare

1 Comentariu »

  1. Este impresionant. Si picturile si valoarea lor. Vreau sa pictez intr-un stil care sa impresioneze lumea cat sunt in viata si tablourile mele sa se vanda acum si peste 100 de ani la zeci de milioane unul

    Comentariu de ANGELA | 21.08.2007

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com