Galeria de Arta

arta pentru tine

  27.05.2013

Se prelungesc expoziţiile temporare la MNAR

Muzeul Naţional de Artă al României anunţă prelungirea expoziţiilor tempoare: “Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului”, “Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” şi “Între Est şi Vest. Pictură rusă din patrimoniul MNAR, secolele XVI – XX”.

În Sălile Kretzulescu expoziţia “Între Est şi Vest. Pictură rusă din patrimoniul MNAR, secolele XVI – XX” se poate vizita până pe 30 iunie 2013. Curatorul expoziţiei este Mariana Dragu, specialist în cadrul Secţiei de Artă Europeană şi Arte Decorative a muzeului. Pentru prima dată după mai bine de 20 de ani, publicul are prilejul să se (re)întâlnească cu 59 de lucrări de artă rusă - 31 de icoane şi 28 de picturi din colecţiile muzeului – creaţii semnificative pentru intervalul cronologic dintre secolele XVI-XX.

Expoziţia-eveniment “Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului“, organizată de Secţia de Artă Veche Românească (curatori: Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu) se prelungeşte până pe 25 august 2013. Aflată la parterul Galeriei Naţionale, expoziţia reuneşte, în premieră, 31 de fragmente de frescă care s-au păstrat până astăzi din ansamblul decoraţiei murale al bisericii Mănăstirii Argeşului, ctitoria voievodului Neagoe Basarab (1512-1521) - personaj istoric definitoriu pentru cultura românească.

În cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă, în sălile dedicate expunerii de arte grafice, expoziţia temporară “Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului” se prelungeşte până pe 22 septembrie 2013. Organizatoarea expoziţiei este Elena Olariu, specialist al Muzeului Naţional de Artă al României. La 200 de ani de la naşterea pictorului şi fotografului Carol Popp de Szathmári (1812 – 1887), expoziţia prezintă în premieră absolută o selecţie de 47 de lucrări de grafică cu tematică orientală din patrimoniul MNAR, cuprinzând desene şi acuarele concepute de cel care este considerat părintele acuarelei moderne din România.

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com