Inspiraţie din lumea paftalelor
Muzeul Naţional de Artă al României organizează miercuri, 9 aprilie 2014, de la ora 17:00, o întâlnire cu tema “Inspiraţie din lumea paftalelor”, în cadrul expoziţiei “Podoabe din trecut: Paftale şi bijuterii din colecţiile MNAR“, deschisă în Rotonda sălii Auditorium. Carmen Tănăsoiu, curatorul expoziţiei şi specialist al secţiei de Artă Veche Românească, va descifra simbolurile şi ornamentele paftalelor, precum şi tehnicile în care au fost realizate. Întâlnirea este dedicată tinerilor creatori, studenţilor şi tuturor celor interesaţi să afle mai multe informaţii despre simbolistica paftalelor şi a deosebitelor elemente decorative care le înfrumuseţează.
Accesul se face, în limita locurilor disponibile, prin intrarea din Str. Ştirbei Vodă nr. 1-3. Se plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie (4 lei întreg, 2 lei redus), fără taxa de ghidaj.
Expoziţia “Podoabe din trecut: Paftale şi bijuterii din colecţiile MNAR” aduce în atenţia publicului o selecţie de aproximativ 80 de piese din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României care datează din secolele XVIII – XIX. Sunt incluse obiecte din argint, uneori aurite, lucrate într-o diversitate de tehnici: turnare, ciocănire, ajurare, filigran. Acestea provin din ateliere greceşti, bulgăreşti, cipriote, turceşti şi româneşti. Paftalele sunt decorate cu sidef, perle, coral, sticlă de diferite culori, pietre preţioase în monturi aplicate sau sunt lucrate în tehnica emailului policrom.
Paftalele au devenit un accesoriu vestimentar obişnuit în Ţările Române în perioada domniilor fanariote, caracterizată prin influenţa sporită a culturii greceşti. Odată cu epoca de tranziţie a societăţii româneşti de la modelul greco-oriental către modernitatea occidentală, formele şi motivele decorative de tradiţie post-bizantină şi orientală au fost abandonate în favoarea repertoriului baroc sau Biedermeier.
Între anii 1840 şi 1870, purtarea paftalelor a devenit desuetă, moda feminină adoptând în totalitate croiurile şi cromatica occidentală. Ele au revenit la modă în jurul anului 1870 datorită principesei Elisabeta, viitoarea regină a României, care a introdus la Curte portul naţional românesc accesorizat cu paftale. De asemenea, exemplul ei a fost urmat de elita feminina a vremii până în pragul Primului Război Mondial. Regina Maria a purtat paftalele cu eleganţă şi rafinament şi în perioada interbelică.