Galeria de Arta

arta pentru tine

  29.05.2008

Bijuterii de familie

Muzeul Naţional de Artă al României organizează duminică, 1 iunie 2008, ora 12:00, vernisajul expoziţiei “Bijuterii de familie”, organizată cu prilejul încheierii ciclului de programe educative ce au avut loc în expoziţia de bijuterii şi microsculpturi “Tribut Magnificenţei“, de la Muzeul “Ilias Lalaounis” din Atena.

Bijuterii de familie

Tema programelor pentru familii din lunile aprilie-mai din cadrul expoziţiei de bijuterii greceşti “Tribut Magnificenţei” s-a intitulat “La braţ cu bijuteriile Lalaounis“. Cu acest prilej, copiii şi părinţii au aflat despre tehnicile realizării bijuteriilor, despre evoluţia acestora în timp, iar în atelierul de creaţie au putut să creeze ei înşişi, ca nişte veritabili bijutieri, accesorii şi podoabe.

“Bijuterii de familie” cuprinde o selecţie a acestor podoabe prêt-à-porter, o parte dintre ele fiind inspirate de microsculpturile lui Ilias Lalaounis şi de biosimbolurile folosite de bijutierul grec. Animale, plante, insecte sau chiar chipuri umane sunt formele surprinzătoare pe care le iau creaţiile din expunere.

Micilor participanţi li se vor înmâna la vernisaj diplome “de măiestrie”, expoziţia rămânând deschisă publicului până duminică, 6 iulie 2008, ca şi expoziţia “Tribut Magnificenţei“.

Tot de 1 iunie, Muzeul Naţional de Artă al României oferă tuturor copiilor posibilitatea de a vizita gratuit galeriile permanente ale muzeului şi expoziţiile temporare.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Arte minore, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com