Galeria de Arta

arta pentru tine

  26.01.2009

Ascunzători

A fost odată, în anii ’80, o carte pentru copii emblematică pentru întreaga generaţie cu cheie la gât a acelui deceniu: „Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi”, de Nikolai Nosov, minunat ilustrată de graficianul Alexei Laptev. Doldora de păţaniile unor pitici mici cât firele de iarbă, toţi atât de simpatici încât cu greu îţi alegeai un preferat, cartea era de găsit ferfeniţă de atâtea recitiri.

Personajele erau descrise astfel: “Cel mai de seamă dintre ei era un prichindel numit Ştietot. Îl porecliseră Ştietot pentru că într-adevăr ştia foarte multe lucruri. În aceeaşi căsuţă mai locuia vestitul doctor Pilulă, cel care-i vindeca pe pitici de orice boală. Veneau apoi la rând pictorul Acuarelă, muzicantul Guslă şi alţi prichindei: Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, cei doi fraţi Posibil şi Probabil. Însă cel mai vestit dintre toţi era prichindelul zis Habarnam. Îl porecliseră Habarnam pentru că nu ştia nimic.”

Habarnam, mai mic decât o păpădie, dar cu pălărie uriaşă, s-a pitit la librăria Cărtureşti din Timişoara, în ascunzătorile tablourilor Oanei Bolog Bleich. Se amuză dosindu-se după o tuşă mai bogată sau după un colţ de ramă. Se iveşte de după colţul unei căsuţe, de sub borul pălăriei lui enorme sau, mai ştii, chiar de după ceaşca de ceai a celor care vin în ceainăria Cărtureştiului. Câteodată e singurel în ascunzătoare, alteori sunt în aceeaşi ramă şi ceilalţi prieteni ai lui: câteodată doctorul Pilulă, câteodată Dondănel, iar pe restul, mititei şi cu ghetuţele bine infipte în vopseaua de ulei a Oanei Bolog Bleich, îi veţi descoperi voi.

Oana Bolog Bleich face, la Cărtureşti, un dar minunat: nu ne regresează în copilărie, căci nostalgiile sunt fără folos, ci aduce în prezentul nostru de adulţi copilăria întreagă – curiozitatea, hlizeala, descoperirea. În tablouri cu “ascunzători” care dau titlul expoziţiei, numai bune de descoperit şi de zâmbit.

Oana Bolog Bleich s-a născut la 12 decembrie 1981, deţine un masterat în pictură la Universitatea de Vest, Facultatea de Arte Plastice şi este licenţiată a aceleiaşi facultăţi. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din 2000.

Expoziţia de pictură „Ascunzători” a Oanei Bolog Bleich poate fi vizitată la librăria Cărtureşti (Str. Mercy, nr. 7, Timişoara) până pe 20 februarie 2009.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com