Galeria de Arta

arta pentru tine

  6.07.2011

Obiecte decorative din materiale neconvenţionale

În perioada 18-20 iulie 2011, Fundaţia Calea Victoriei organizează un atelier de confecţionat obiecte decorative din materiale neconvenţionale, susţinut de Veronica Cocalea. Acest atelier urmăreşte să antreneze aptitudinile artistice ale copiilor şi, în acelaşi timp, să le îmbogăţească imaginaţia artistică privind lucrurile înconjurătoare şi dându-le noi funcţii.

Cursanţii vor învaţă că arta nu se află doar în muzee şi galerii, ci şi în lumea care îi înconjoară – de la peturile de plastic până la banalele ziare – din toate se pot crea adevărate opere de artă. Înainte, însă, de a începe o lucrare propriu-zisă, trebuie învăţate câteva lucruri elementare care vor facilita creaţia.

Programul celor 3 zile:

1. Observare şi învăţare a culorii
Se vor privi obiectele din jur şi se va încerca atribuirea de noi funcţii. Se vor analiza imagini cu obiecte decorative din diferite culturi (africane, chineze, ş.a.m.d.). Se vor învaţă culorile primare, secundare, complementare, reci şi calde, şi asortarea acestora în funcţie de cromatica fiecăreia. Se va învăţa cum se combină culorile pentru a obţine nuanţele dorite.

2. Confecţionarea de obiecte decorative
Se vor realiza unul sau mai multe obiecte decorative, pe baza informaţiilor dobândite în prima zi.

3. Confecţionarea de obiecte decorative – continuare
Se vor finaliza obiectele decorative începute în ziua anterioară.

Întâlnirile au loc de la ora 18:30. Pot participa copii de 8-12 ani. Costul este de 140 lei (materialele sunt incluse).

Pentru mai multe informaţii puteţi scrie la sandra@victoriei.ro

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Lectii, Stiri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com