Galeria de Arta

arta pentru tine

  2.09.2009

Învăţăm să pictăm şi să desenăm jucându-ne

În perioada 18 septembrie - 18 decembrie 2009 se organizează atelier de creaţie pentru copii. Cursul cuprinde 13 şedinţe, ţinute în fiecare vineri între orele 17:00 - 19:00. Într-o grupă sunt 8-10 locuri.

Acest curs este destinat copiilor care au participat la cursul “Învăţăm să pictăm şi să desenăm jucându-ne” şi cursanţilor noi care au vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. Este un curs unde copiii vor învăţa să deseneze natura, obiecte tridimensionale, figura umană şi să-şi exprime propria imaginaţie.

Copiilor le place să picteze şi să deseneze, iar la acest curs îşi pot dezvolta aptitudinile într-un mediu relaxant, putând acumula cunoştinţe de istoria artei şi noţiuni elementare de cultură generală, fără să facă un efort considerabil. La vârsta de 7 ani, mulţi copii conştientizează dorinţa lor de a le fi privite lucrările cu admiraţie. Uneori, se simt frustraţi când nu ştiu cum să transpună pe hârtie ceea ce văd. Aici ei învaţă noţiuni elementare de desen şi de pictură şi, pe măsură ce îşi întăresc încrederea de sine prin căpătarea informaţiilor necesare şi a exerciţiului, desenul şi pictura devin moduri fireşti de exprimare.

Înscrierile se fac până la data de 15 septembrie 2009 la telefon 021.252.09.06 sau 0741.100.301, ori prin e-mail la adresa contact@davinciartschool.ro. Preţul cursului este 650 ron.

Publicat de Da Vinci Art School
in categoriile Lectii, Pictura
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2019 GaleriaDeArta.com