Galeria de Arta

arta pentru tine

  23.07.2009

Arhitectura romanică în Franţa

În Franţa, se disting mai multe şcoli ale stilului romanic. Una dintre acestea este Şcoala din Burgundia: o şcoală care a ştiut să acopere cu bolţi îndrăzneţe nava centrală, luminată direct, întrebuinţând când bolta în formă de leagăn, când bolta cu muchii. Uneori, arhitecţii renunţă la luminarea directă a navei centrale, caz în care navele laterale se ridică până la înălţimea acesteia, o sprijină de ambele părţi şi o întăresc.

Biserica Sainte-Sernin din Toulouse


Ca un prim tip al Şcolii din Burgundia, se remarcă mănăstirea de la Cluny, variantă benedictină care va constitui un prototip pentru construcţiile răspândite mai ales în sudul Burgundiei. Este considerată unul dintre cele mai mari monumente religioase (188 m lungime). În plan, biserica începea îndărătul nartexului şi mergea până la absidă. Era compusă dintr-o enormă navă centrală, strânsă între patru nave laterale, două pe fiecare parte. Avea încă două transepturi, unul mai mare, altul mai mic, ambele în partea absidei; între ele, corul, dreptunghiular. Îndărătul corului este absida cu deambulatoriul şi cele cinci capele radiante. În spaţiu, aspectul este de piramidă, caracteristic pentru un mare număr de clădiri din epoca romanică, mai ales în ceea ce priveşte complexul de construcţii din jurul absidei. O altă caracteristică a mănăstirii este că ea prezintă în înălţime trei etaje suprapuse cu contraforturi (stâlpi laterali exteriori, care sprijină bolta). La interior, biserica prezintă tot trei etaje. La stânga şi la dreapta navei centrale, o serie de stâlpi cruciformi sunt flancaţi de patru pilaştrii canelaţi, lipiţi de stâlpi de jos şi până sus. Aceşti pilaştrii se ridică din etaj în etaj pentru ca, în partea de sus, să primească picioarele arcurilor “doubleau” care căptuşesc bolta pe dinăuntru. O asemenea construcţie, din care astăzi nu a mai rămas decât un fragment dintr-un transept, se caracteriza prin eleganţă, soliditate, armonie de proporţii - calităţile tradiţionale ale oricărei clădiri de tip clasic.

Mănăstirea din Cluny

Un al doilea tip al Şcolii din Burgundia, diferit, se naşte în nordul Burgundiei, şi este reprezentat de Biserica Sfânta Magdalena din Vezelay. La Vezelay era sediul ordinului Sf. Bernard. Cistercienii reprezintă un ordin rival al benedictinilor. Bisericile din familia cluniacenză impresionează prin verticalitatea lor, prin avântul şi uşurinţa liniilor ce se ridicau în văzduh. La cele derivate din “Sfânta Magdalena”, ceea ce izbeşte este simplicitatea (două etaje, unul jos cu stâlpi cruciformi care despart nava centrală de cele laterale, altul deasupra lui, care cuprinde ferestrele ce luminează direct nava centrală, etaje despărţite printr-un brâu în relief, liniile orizontale, bolţile în “plin cintru”, cu arcuri auxiliare “doubleau”, formate din pietre colorate, ca în Orient).

O altă şcoală formată în Franţa este Şcoala din Normandia. Bisericile din Normandia sunt sobre, ca aspect exterior, au ziduri groase şi faţadele încadrate între două turnuri mari, cum este, de pildă, biserica Saint-Etienne din Caen. Un alt exemplu clasic pentru acest tip este biserica numită astăzi Notre-Dame din Jumiege. Planul este format dintr-o navă centrală, flancată de două nave laterale, un transept, un cor, o absidă, alte două abside, terminând spre răsărit aripile transeptului. Deasupra, la încrucişarea corului cu transeptul, se află un turn impunător. Este planul clasic al unei biserici normande. În interior prezintă trei etaje. Deasupra primului etaj sunt nişte arcade imense în faţa unor tribune (reprezentând etajul doi), al treilea cuprinde ferestrele şi, deasupra, boltă cu muchii.

Biserica Saint-Etienne din Caen

În centrul Franţei se dezvoltă un tip neaşteptat: biserica acoperită cu cupole. Planul are forma unei cruci, pe ale cărei braţe, ca şi la intersecţia lor, sunt înălţate cupole (cinci cupole în total). Ideea cupolei n-a putut să le vină arhitecţilor francezi decât prin comparaţie cu arhitectura orientală, unde cupola este unul dintre elementele esenţiale. Un exemplu în acest sens este biserica Saint-Front din Perigueux, foarte asemănătoare cu biserica San Marco din Veneţia. Ca şi aceasta, biserica din Perigueux are cinci cupole, dispuse în formă de cruce greacă.

Biserica Saint-Front din Perigueux

Tipul bisericii de pelerinaj este o altă categorie de clădiri importantă. Planul unei astfel de biserici aminteşte de cea de la Cluny. Interiorul este măreţ. Un exemplu îl reprezintă biserica Saint-Sernin din Toulouse, construită din cărămidă, cu bolţi masive în “plin cintru”, două etaje, unul susţinut de stâlpi puternici cu coloane angajate care se prelungesc până la acoperiş, primind picioarele arcurilor “doubleau”, cel de-al doilea - o tribună care primeşte lumina indirect de la ferestrele din spate, aşezate în părţile exterioare ale navei. Alături de Sainte-Foy din Conques, se numără printre cele mai mari din Franţa. Ele se află pe drumul de pelerinaj spre biserica din Compostela (Spania), renumită în evul mediu pentru relicvele pe care le adăpostea. Un alt exemplu este Catedrala din Tournay (Belgia) care se remarcă prin înălţimea şi monumentalitatea turnurilor multiple, aşezate la intersecţia transeptului cu corul, iar altele de-o parte şi cealaltă a absidei şi a faţadei. La Biserica Notre-Dame-La-Grande din Poitiers, portalul principal nu are timpan; în schimb, meşterii locali au ornamentat întreaga faţadă cu sculpturi.

Biserica Notre-Dame-La-Grande din Poitiers

În sudul Franţei, unde amintirea arhitecturii antice este mereu vie, datorită existenţei a numeroase monumente din acea vreme, bisericile au faţada împodobită cu frontoane triunghiulare şi cu sculpturi, ca în cazul celei de la Saint-Trophimes din Arles.

Dacă templele greco-romane se prezentau obişnuit ca un paralelipiped acoperit de o prismă, frumuseţea lor rezultând din raporturile părţilor componente, dacă bisericile bizantine urmăreau să provoace admiraţia credincioşilor prin mozaicurile strălucitoare şi belşugul de aur cu care erau împodobiţi pereţii în interior, bisericile romanice sunt combinaţii de volume, astfel compuse şi aranjate încât să constituie un ansamblu.

Bibliografie:
“Istoria artelor plastice”, Constantin Suter
“Manual de istoria artei”, George Oprescu

Vezi articolele precedente Artă romanică, Arhitectura romanică şi articolele următoare Arhitectura romanică în Anglia, Italia, Germania şi Spania, Sculptura romanică

 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Articole, Arhitectura
2 comentarii

Alte articole pe subiecte similare

2 comentarii »

  1. foarte frumos

    Comentariu de sveta | 6.05.2010

  2. excelent si instructiv

    Comentariu de paul dobrescu | 30.05.2013

Adauga un comentariu

© 2007-2017 GaleriaDeArta.com