Pictorul cu două feţe
Multă vreme, Rogier van der Weyden (1399/1400-1464) a rămas o personalitate enigmatică pentru istoricii de artă. Faptul că nu şi-a semnat operele a generat dispute interminabile privind paternitatea lor. După ce această dificultate a putut fi surmontată, s-au emis numeroase păreri potrivit cărora o creaţie atât de variată nu putea ieşi din mâna unui singur artist. Părea imposibil ca acelaşi pictor să creeze în stilul unor inovatori cum sunt Campin şi Van Eyck şi, în acelaşi timp, să recurgă la formele goticului târziu, tipice Evului Mediu. Un alt argument a constituit faptul că receptivitatea faţă de sculptură - caracteristică operelor sale - este uneori foarte viguroasă, alteori abia perceptibilă. Nu se poate explica de ce în pictura lui Van der Weyden semnele quatrocento-ului italian dispar aproape imediat după ce apar. Cercetătorii au observat şi faptul că lucrările atribuite pictorului flamand sunt când foarte severe, când destinse, cordiale. După opinia unor specialişti, este imposibil ca activitatea unui artist să se sprijine pe tendinţe atât de contradictorii, de aceea multe titluri, pentru o vreme, au fost pur şi simplu şterse de pe lista creaţiilor lui Van der Weyden. În cele din urmă, criticii au înţeles că uluitoarea varietate şi forţă a expresiei sale artistice se alimentează din dubla sa cultură, însuşită în tinereţe, şi din vastul său orizont de preocupări şi inspiraţii.
