Galeria de Arta

arta pentru tine

  26.09.2008

Linia şi culoarea. Desene florentine din secolul al XVII-lea

La Muzeul Naţional de Artă al României s-a inaugurat expoziţia “Linia şi culoarea. Desene florentine din secolul al XVII-lea”, în colaborare cu Muzeul Luvru, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti. Expoziţia este deschisă în perioada 26 septembrie 2008 – 11 ianuarie 2009, în Corp Ştirbei.

“Loth şi fiicele sale” de Giovanni Bilivert


Expoziţia prezintă arta desenului la Florenţa în secolul al XVII-lea, prin intermediul a 61 de desene reprezentând studii după model, schiţe de arhitectură sau proiecte de compoziţii religioase, istorice sau mitologice. Două picturi în ulei de Carlo Dolci întregesc expunerea. Creaţiile artiştilor florentini – mari maeştrii ai picturii, dar şi ai desenului – se caracterizează printr-un realism ce îşi are orginea în Renaştere, dovedind o mare fineţe a observaţiei şi dorinţa de a experimenta în tehnici diverse. Artiştii folosesc culoarea pentru a obţine un plus de expresivitate şi rafinate efecte picturale.

În expoziţie sunt prezenţi artişti care s-au afirmat în prima parte a secolului, precum Cristofano Allori, Cecco Bravo, Giovanni da San Giovanni, Francesco Furrini, Matteo Rosselli, care ilustrează ataşamentul faţă de modelele Renaşterii şi ale primului manierism, dar şi artişti activi în a doua jumătate a secolului: Il Volterrano, Domenico Gabbiani, Pier Dandini sau Giuseppe Nasini, care contribuie la răspândirea formelor baroce.

Majoritatea artiştilor prezenţi în expoziţie au colaborat la realizarea picturilor şi decoraţiilor murale pentru mai multe complexe monumentale importante din Florenţa, printre care Palatul Pitti, reşedinţa familiei Medici, şi Casa Buonarroti, care a aparţinut lui Michelangelo. Multe dintre lucrările prezente în expoziţie sunt studii pentru aceste monumente.

După cum informează Dana Crişan, şef de secţie la Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României, această expoziţie este prima pe care Muzeul Luvru o prezintă în România. În colecţia Cabinetului său de desene, una din cele mai valoroase din lume, desenul italian ocupă un loc aparte, dar operele maeştrilor florentini din secolul XVII au făcut abia relativ recent obiectul unor cercetări sistematice. În anul 1981, a fost organizată la Muzeul Luvru o mare expoziţie dedicată desenului baroc florentin. Ulterior a început publicarea cataloagelor ştiinţifice. Ultimul volum din “Inventarul desenelor italiene”, cel consacrat desenului toscan din secolele XVII-XVIII, a apărut în anul 2005 şi a stat la baza acestei expoziţii.

În cea mai mare parte, desenele toscane din secolul XVII aflate la Muzeul Luvru au aparţinut celebrului colecţionar şi exeget al artei epocii sale, florentinul Filippo Baldinucci (1625-1697). Aflat în serviciul familiei Medici, el a devenit consilier al cardinalului Leopoldo III pentru colecţia sa de desene. În paralel, Baldinucci şi-a alcătuit propria colecţie. Erudit, pasionat de artă, urmărind cu atenţie evoluţia creatorilor contemporani, el este autorul unei lucrări care a rămas fundamentală pentru cunoaşterea artei italiene din secolul XVII: “Notizie de’ Professori del Disegno” (”Însemnări despre maeştrii desenului”), adevărată continuare a “Vieţilor” scrise de Vasari cu un secol mai devreme. Baldinucci şi-a elaborat lucrarea bazându-se în mare măsură pe desenele din colecţia sa.

În 1806, Muzeul Luvru a achiziţionat aproximativ 1200 de piese din această colecţie. Aşa cum se obişnuia în epoca sa, Baldinucci îşi păstra desenele lipite în albume. Odată intrate la Luvru, desenele au fost scoase din albume şi montate în paspartuuri, pentru a putea fi expuse. Un astfel de volum, cu filele adnotate de colecţionar, iar acum decupate, poate fi văzut şi în expoziţie.

Florenţa a rămas până târziu legată de marea tradiţie a Renaşterii, care configurase în Toscana un stil propriu în toate ramurile artistice. Ca un ecou al Renaşterii târzii, maniera de a analiza şi reprezenta prin desen a devenit una dintre caracteristicile artei florentine, constând într-o mare fineţe a observaţiei şi un plus de expresivitate a tehnicilor tradiţionale, culoarea fiind unul dintre domeniile de experiment ale artiştilor florentini.

Arta a înflorit sub patronajul familiei Medici, care a asigurat Florenţei o perioadă de stabilitate de peste două secole. Marii duci de Toscana au protejat artele în toate timpurile. În secolul XV, Cosimo cel Bătrân a fost patronul lui Donatello şi Fra Angelico, apoi Lorenzo Magnificul cel al lui Leonardo da Vinci şi Michelangelo; în secolul XVII, la curtea ultimilor duci de Toscana au lucrat cei mai importanţi artişti ai epocii. Palatul Pitti, reşedinţa familiei Medici, ilustrează prin grandiosul său program decorativ, la care au contribuit Alessandro Allori, Giovanni da San Giovanni, Domenico Gabbiani, Cecco Bravo, înflorirea unui nou stil în pictura florentină. Viziunea clasică, bazată pe un realism ce îşi are originea în Renaştere, va fi influenţată, spre mijlocul secolului, de apariţia barocului, adus la Florenţa de artiştii care lucraseră la Roma, ceea ce va marca hotărâtor arta toscană de după 1670.

Secolul XVII florentin abundă în mari ansambluri decorative. Acestea includ picturi murale şi stucaturi pentru biserici şi palate, dar şi decoruri efemere pentru marile serbări ale oraşului, a căror amploare o putem ghici din desenele pregătitoare care s-au păstrat.

Figura lui Michelangelo rămăsese legendară la Florenţa, iar influenţa operei sale a marcat puternic o serie de artişti printre care, cel mai important, Matteo Rosselli, a fost şi un şef de şcoală. Unul dintre monumentele florentine prin care pictorii secolului XVII au omagiat tradiţia clasică renascentistă, exaltând figura marelui lor înaintaş, este Casa Buonarroti. Această clădire a devenit în secolul XVII, sub patronajul unui descendent al familiei, un mare şantier al noii arte, iar ulterior un somptuos muzeu. Ansamblul de picturi şi decoraţii murale, la care au colaborat artiştii a căror carieră s-a desfăşurat la Florenţa, constituie o operă emblematică pentru evoluţia artei toscane. Unele dintre desenele prezentate în expoziţie sunt studii pentru acest complex monumental la care au lucrat Jacopo Vignali, Cecco Bravo sau Francesco Curradi.

Abia în epoca modernă desenul a devenit un gen autonom, destinat expunerii. În secolul XVII, tehnicile grafice erau folosite în special pentru studiul după model, schiţe de arhitectură sau proiecte de compoziţie în diverse stadii de elaborare, de la schiţa sumară la desenul de prezentare atent finisat. Rareori erau semnate. În expoziţie sunt prezentate mai multe studii de mari dimensiuni după model, în genul desenelor de atelier pe care artiştii le foloseau în elaborarea compoziţiilor religioase, istorice sau mitologice, acelaşi personaj regăsindu-se în scene diverse, reluate uneori la intervale lungi de timp. Analogii cu personajele ce apar în pictura epocii au stat de multe ori la baza atribuirii schiţelor şi studiilor.

Expoziţia este organizată cronologic, începând cu artiştii care s-au afirmat în prima parte a secolului, precum Cristofano Allori, Cecco Bravo, Giovanni da San Giovanni, sau Francesco Furini, continuând cu cei din a doua generaţie, ca Baldassare Franceschini, zis il Volterrano, iar spre sfârşitul secolului cu Domenico Gabbiani, Pier Dandini sau Giuseppe Nasini, în opera cărora se simte deja acel dinamism declamatoriu specific viziunii baroce. Un loc deosebit îi revine lui Carlo Dolci, reprezentant tipic al tradiţiei florentine, prin expunerea, alături de patru desene, a două picturi semnate de acesta, provenind din colecţia Departamentului de pictură al Luvrului.

Tehnica predilectă a epocii era desenul în cretă neagră şi roşie (sangvina), folosită asemenea creionului, tăiată în bastonaşe, pe hârtii uneori colorate sau preparate cu laviu. Peste compoziţia în negru şi roşu se revenea cu accente de alb, pentru redarea reflexelor. Se folosea frecvent şi cerneala cu pana sau pensula, valorată în nuanţe mai deschise de laviu. Dornici de a experimenta în diverse tehnici, artiştii florentini au lucrat şi în culoare, obţinând rafinate efecte picturale din crete colorate, cum se poate vedea în pastelurile lui Francesco Curradi şi Piere Dandini.

Fiind extrem de sensibile la efectele luminii, desenele, acuarelele sau pastelurile pe hârtie sunt expuse foarte rar, pe durată limitată. Dacă timpul expunerii se măsoară în luni sau chiar săptămâni, perioada de odihnă obligatorie în casete, la întuneric, are un echivalent în ani, un desen expus ieşind astfel din circuitul muzeal pentru o bună bucată de vreme. Şansa de a vedea o selecţie de capodopere din creaţia artiştilor florentini, mari maeştri ai picturii, dar şi ai desenului, trebuie apreciată şi din această perspectivă.

“Femeie speriată nud, avântându-se” de Francesco Furini
 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
2 comentarii

Alte articole pe subiecte similare

2 comentarii »

  1. mie personal mi se pare foarte interesanta arta nudului deoarece ne ajuta sa ne cunoastem mai bn corpul

    Comentariu de raluca | 2.11.2008

  2. e aiurea eu vreau desene

    Comentariu de malina | 4.11.2008

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com