Galeria de Arta

arta pentru tine

  29.01.2008

Bucureşti – vechi oraş industrial?

Miercuri, 30 ianuarie 2008, de la ora 18:30, la Institutul Cultural Român din Bucureşti va avea loc dezbaterea “Bucureşti – vechi oraş industrial?”. Întâlnirea, moderată de arhitecta Irina Iamandescu, face parte dintr-o serie dedicată de institut fenomenelor arhitecturale şi urbanistice româneşti şi este organizată în parteneriat cu Asociaţia Română de Arheologie Industrială.

Bucureşti – vechi oraş industrial?

Vor participa arhitecţii Constantin Goagea (revista Arhitectura), Adrian Crăciunescu şi Gabriel Panasiu (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti), Attila Kim (Studio KBD). Printre invitaţi se numără reprezentanţi ai ICOMOS Romania, Uniunea Arhitecţilor, Ordinul Arhitecţilor, reprezentanţi ai autorităţilor locale sau centrale.

Dezbaterea, deschisă publicului, are ca punct de pornire constatarea că un patrimoniu cu un important potenţial cultural şi turistic tinde să dispară sub presiunea “dezvoltatorilor urbani”.

“Astăzi e răspândită la noi părerea că vechile hale şi depozite, morile albite de făină, abatoarele şi depourile de tramvaie nu mai au valoare decât prin terenul de sub ele. Aşa că magnaţii afacerilor imobiliare le dau jos ca să ridice pe locul lor cartiere rezidenţiale plate, supraevaluate, mall-uri, blocuri de birouri şi alte construcţii fără stil şi fără personalitate. E o crimă. Mai rău, o idioţie.”, spunea Mircea Cărtărescu în “O crimă şi o idioţie”. Tot el adăuga: “Nu merităm să avem un prezent dacă ne distrugem mai departe, şi în libertate, precum sub fosta dictatură, trecutul. Avem nevoie de o nouă definiţie şi valorizare a trecutului nostru arhitectonic, care să includă aspectul său burghez, negustoresc şi industrial. Câteva capodopere abstruse ale sale încă supravieţuiesc. E timpul să facem ceva cu ele.”

Bucureşti – vechi oraş industrial?

Discuţiile vor fi însoţite de ilustrări, între care o expoziţie de proiecte de diplomă ale studenţilor arhitecţi dedicate conversiei patrimoniului industrial. Un obiectiv fundamental al programului lansat de Institutul Cultural Român este ca patrimoniul arhitectural încă existent să supravieţuiască şi altfel decât în arhive foto-video.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Arhitectura
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com