Guernica
Pablo Picasso lucra deja la acest tablou pe 26 aprilie 1937, în timpul Războiului Civil din Spania, când o unitate de aviaţie germană trimisă de Adolf Hitler în sprijinul lui Francisco Franco a bombardat localitatea spaniolă Guernica. În raidul care a durat trei ore, Guernica a fost primul oraş din istoria războaielor moderne asupra căruia a fost lansată o asemenea ploaie de bombe. Se estimează că au murit între 250 şi 1600 de oameni, mulţi alţii fiind răniţi. Masacrul l-a determinat pe artist să îşi denumească creaţia cu numele localităţii.
Lucrarea este de mari dimensiuni (349 × 776 cm) şi a fost realizată pentru Pavilionul Spaniol din cadrul Expoziţiei Internaţionale de la Paris din 1937. Tabloul prezintă o scenă plină de violenţă, suferinţă, neputinţă şi moarte, fără a fi clar ce cauzează toate acestea. Culorile sunt aproape inexistente, sugerând o fotografie din ziarele acelor vremuri.
Criticii de artă i-au dat interpretări diferite, chiar contradictorii, dar în cele din urmă contează sentimentele care îl încearcă pe fiecare privitor al operei. Presat să dea explicaţii, Picasso a spus: “Acest taur este un taur şi acest cal este un cal… Dacă daţi un sens anumitor lucruri din tablourile mele, s-ar putea să fie adevărat, dar nu este ideea mea să dau acest sens”.
