Galeria de Arta

arta pentru tine

  9.04.2008

Trist Karaoke

Institutul Polonez împreună cu Galeria H’art vernisează miercuri, 9 aprilie 2008, la ora 19:00, expoziţia de fotografie “Trist Karaoke” a tânărului Kuba Dąbrowski.

Trist Karaoke

Fotograful Kuba (Jakub) Dąbrowski, născut în 1980 la Białystok, este posesor al unui masterat în sociologie (2004), picture editor şi fotograf al revistei „Przekrój” (Profil) şi colaborează, în calitate de free-lancer, cu publicaţii precum „Newsweek Polska”, „Die Zeit”, „Machina” şi „VIVA!”. Deţinător al Nikon’s Young Talent Award 2006, a fost unul dintre cei patru finalişti ai CEE Photo Fund Sittcomm Awards 2006.

În paralel cu activitatea aşa-zis comercială, Kuba Dąbrowski se ocupă de propriile proiecte socio-fotografice şi video, dintre care cele mai importante, prezentate în expoziţii individuale în Polonia (Varşovia, Cracovia, Bialystok) şi în străinătate (Tokio, Berlin, Budapesta etc) poartă titluri precum “Întrebări importante”, “Fauna şi flora” sau ţintit autobiografice - “Aş vrea să mor ca James Dean”.

Un efect al interesului pentru fenomenul fotografiei autobiografice manifestat în ultimul timp este şi proiectul “Trist karaoke”, prezentat acum la Galeria H’art.

Preferinţele lui Kuba Dąbrowski merg spre fotbal, cântatul la tobă, trăirile nostalgice, cântecele triste, aşa cum el însuşi o declară. De asemenea, îi place să facă filme, să înregistreze sunete şi să scrie diverse texte.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 9-27 aprilie 2008 la Galeria H’art din Bucureşti, Str. Mihai Eminescu nr. 105-107.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com