Galeria de Arta

arta pentru tine

  9.11.2012

Retrospective / Prospective

Institutul Cultural Român de la Stockholm prezintă la sediul său expoziţia “Retrospective / Prospective” a artiştilor Constanţiu Mara şi John Mara. Vernisajul are loc joi, 15 noiembrie 2012, doar cu câteva zile înainte ca pictorul Constanţiu Mara să aniverseze 75 de ani de viaţă. Cei doi pictori vor fi prezentaţi de istoricul de artă Irina Lazarescu. Expoziţia este deschisă până pe 14 decembrie 2012.

Retrospective / Prospective

Invitând tatăl şi fiul să expună laolaltă în cadrul expoziţiei, ICR Stockholm propune o scurtă călătorie în istoria artei. Expoziţia are, astfel, două componente. Prima prezintă o retrospectivă asupra operei multidisciplinare a lui Constanţiu Mara – picturi, sculpturi şi ornamente povestesc despre o artă plină de curiozitate, care întotdeauna a găsit soluţii creative la încercările ivite în cale. Cea de-a doua componentă – pictura lui John Mara – este repetitivă şi investigativă. El a găsit o expresie care merită reprodusă şi aprofundată. Prin creaţia sa, Constanţiu Mara invită la o poezie reflexivă, în timp ce John Mara ne oferă o simfonie ritmică de culori.

Constanţiu Mara s-a născut la Ineu, Arad în 1937. Pe parcursul lungii sale cariere artistice, a realizat lucrări de conservare, dar şi artă monumentală, precum fresce, mozaicuri şi vitralii în Suedia, România şi Italia. Între 1964 şi 1979, Constanţiu Mara a fost asistent la Universitatea Națională de Arte din București. În 1972, prin intermediul unei burse a Academiei Române, a avut ocazia să se specializeze în mozaic şi vitralii în Franţa şi Italia. În picturile sale, foloseşte des teme din lumea teatrului. Aceasta a fost, încă de la început, o strategie de a se distanţa de realitate şi de arta impusă de sistemul totalitar. În acest fel, realitatea putea fi interpretată prin mai multe filtre, artistul reuşind să pună în lumină ceea ce dorea. Constanţiu Mara locuieşte în Suedia din 1980. Aceasta este a doua sa expoziţie organizată de ICR Stockholm.

John Mara s-a născut în 1972 la Bucureşti. A venit în Suedia la vârsta de opt ani şi încă din adolescenţă a început să studieze arta. A studiat ilustraţia grafică şi designul grafic la Colegiul Universitar de Artă, Meserii şi Design din Stockholm (Konstfack) şi a continuat la School of Communication Arts din Londra. În următorii opt ani, când a lucrat ca art director, nu a încetat însă să picteze. Arta a fost mereu prezentă în viaţa lui John Mara. Este o moştenire la care copiii de artişti nu se gândesc întotdeauna. A lucra cu arta este o meserie ca oricare alta. Relaţia cu arta a existat încă de la început şi Mara a avut, încă de timpuriu, păreri despre ce este şi ce nu este artă. De exemplu, la vârsta de patru ani rupea cu îndârjire paginile care nu se potriveau în albumele scumpe ale tatălui său. Raţionamentul era următorul: peisajul nu este artă, deoarece deja există în natură. Calder, pe de altă parte, a creat ceva ce nu a existat anterior. Prin intermediul expresionismului abstract, al simţului pentru culori şi compoziţie, Mara creează autoportrete în care repetarea propriei semnături joacă un rol central. Pentru el pictura este ceva muzical. Uneori compoziţia se construieşte spontan, aleatoriu, în timp ce alteori necesită o planificare atentă. Raportul de culoare pulsează în ritmul numelui care apare în numeroasele straturi de vopsea; tablourile oscilează între text şi imagine. Semnătura capătă rolul unei mantre într-un ritual în care picturile devin o parte din Mara însuşi. John Mara locuieşte şi lucrează la Stockholm.

Irina Lazarescu este istoric de artă, pedagog, editor al revistei culturale suedeze Hjärnstorm, membru al grupului artistic Corso şi lucrează la Palatul Culturii (Kulturhuset) din Stockholm.

Retrospective / Prospective

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com