Galeria de Arta

arta pentru tine

  6.06.2011

Fragment[e]

Tânărul artist Florin Petrachi invită publicul ieșean la o nouă expoziție personală de pictură și grafică, deschisă în perioada 1-9 iunie 2011 la Galeriile Moldova Mall (parter). Expoziția poate fi vizitată între orele 10:00-21:00. Luni, 6 iunie, începând cu ora 18:00, are loc o întâlnire și o discuție cu pictorul Florin Petrachi și criticul de artă Valentin Ciucă.

Fragment[e]

40 dintre tablourile lui Florin Petrachi, picturi în ulei pe pânză și desene, lucrări moderne cu influențe impresioniste, vor fi expuse pentru prima dată publicului cu această ocazie.

Criticul de artă Valentin Ciucă a declarat despre artist: „Florin Petrachi are substanța picturalității și un fel de a fi direct fără să deranjeze. Voința de a reuși îl ține mereu în spațiul atelierului, unde se caută în imaginile altora spre a se descoperi pe sine. Are forța unui dăruit și tenacitatea unui luptător. Pornind de la asemenea premise favorabile, destinul lui merită urmărit cu atenție. Cred ca acest om are cu adevarat ceva de spus. Am încredere în acest rebel care spune lumii că există și că se va afirma la bursa timpului.”

Artist prolific, în plină afirmare, Florin Petrachi a participat deja la 17 expoziții de grup și a avut mai mult de zece expoziții personale în Hârlău, Sibiu, Iași, București și Botoșani.

„Pictez ca și cum ar fi ultima zi pe care o mai am de trăit. Pictez ce simt, pictez oameni, pictez păsări, cer, tot ceea ceea ce simt în momentul respectiv. Îmi place mult să pictez naturi moarte. Mă atrag însă și compozițiile, și peisajele. Inspirația îmi vine din orice. Trebuie doar să mă așez în fața șevaletului”, a spus Florin Petrachi.

Tablourile lui Florin se află deja în colecții private în țară și în străinătate (Franța, Belgia, Spania, SUA, Italia). Una din lucrările sale a fost achiziționată anul acesta de dl Steven van Groningen, Președintele Raiffeisen Bank și un cunoscut colecționar de artă modernă, cu prilejul expoziției organizate la Valentine’s Day Charity Ball, evenimentul anual de strângere de fonduri al Fundației Blue Heron.

Florin numără, în palmaresul său, peste 15 premii la concursuri naționale și internaționale, dintre care Premiul 1 la Concursul Internațional “Open Doors” (Giurgiu) și Concursul Internațional de Artă Plastică “N.Tonitza” (Bârlad).

“Dacă nu te dăruiești, nu dobândești nimic. Eu am simțit că pictura este talentul meu și nu fac altceva decât să îl înmulțesc. Impresionismul este stilul care mă atrage foarte mult. Și realismul are o anumită influență asupra mea, pe care acum încerc să o descopăr”, a spus Florin Petrachi.

Florin Petrachi este absolvent al Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design din Iași, unde urmează, în prezent, masteratul în pictură. Din 2010, este înscris la a doua facultate - secția de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Este, de asemenea, bursier al Fundației Blue Heron.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com