Galeria de Arta

arta pentru tine

  17.05.2011

Desene 2008-2011

Noua galerie de artă contemporană AnnArt Gallery anunţă inaugurarea sediului său din strada Mahatma Gandhi nr. 1, sector 1, Bucureşti. Proiectul artistic de debut al galeriei este o expoziţia “Desene 2008-2011″, semnată de Sorin Ilfoveanu - un clasic al artei contemporane românești și totodată o prezenţă puternică pe scena expozițională internaţională - cu lucrări ȋn expoziţii, muzee și colecţii private importante ale lumii, de la Veneţia la Tokyo, de la București și Oslo la Paris. Expoziţia reunește peste 100 de desene ȋn creion și ȋn creion conte și poate fi vizitată în perioada 17 mai - 16 august 2011.

Elev al maestrului Corneliu Baba, coleg de generaţie printre alţii cu Ştefan Câlţia și Sorin Dumitrescu, Sorin Ilfoveanu ocupă astăzi un loc important ȋn peisajul culturii române. Cu un traseu artistic integru, reuşind să evite comenzile cu teme realist-socialiste şi portretele omagiale ȋn anii comunismului, artist de o remarcabilă originalitate și forţă creativă, Sorin Ilfoveanu și-a pus ulterior amprenta pe generaţii ȋntregi de tineri artiști - pe care i-a format ca profesor și decan al Facultăţii de Arte Plastice din București. Este decorat cu Ordinul Serviciul Credincios ȋn grad de Mare Ofiţer.

Catalogul expoziţiei, la rândul său o frumoasă carte de privit și de ȋnvăţat, parcurge cele 5 secţiuni ale expoziţiei - Banchetul, Rădești, Desene creion Conte, Piţigaia și Grădina și este prefaţat de un studiu scris de criticul de artă plastică Aurelia Mocanu: “Acum, la cei 65 de ani ai artistului, desene putenice și ample se ȋngemănează sub rame de aproape un metru şi jumătate. Sunt prinse sub o semnătură-balama, caligrafiată peste marginile reunite, câte două desene verticale (…). Dintr-o palmă de pământ au rodit chipuri. În stânga, ţarina, în dreapta, făptura.”

AnnArt Gallery îşi propune să promoveze artiști tineri precum și nume consacrate ale artei contemporane românești, să lanseze portofolii de ţinută pe o piaţă de artă în formare. Galeria își propune totodată să recupereze breşa de comunicare dintre artişti şi public printr-un proiect integrat, de lungă durată, menit să dezvolte cote reale de licitaţie, o informare de calitate a publicului larg şi o abordare profesională a lucrării de artă şi a colecţionarului de artă. Suntem intens animaţi de ideea conform căreia arta inspiră și poate schimba realitatea care ne înconjoară.

Galeria se află într-o zonă patrimonială a orașului, în vecinătatea unor repere de arhitectură iconică ale Bucureștiului - între Muzeul Ţăranului Român și Arcul de Triumf - fiind ea însăși situată într-o clădire stil neo-românesc, construită la începutul secolului trecut. În fapt, primul proiect programatic al galeriei a fost chiar conservarea arhitecturii tradiţionale a locului, în care s-a inserat un spaţiu cu dotări de ultimă generaţie a tehnologiei expoziţionale.

“Sunt impresionat de această nouă galerie: ‘îmi pare o promisiune fermă către calitate, profesionalism și creativitate”, declară Sorin Ilfoveanu.

Născut pe 23 mai 1946, la Câmpulung-Muscel, Sorin Ilfoveanu ȋși petrece copilăria la Piteşti, în Trivale. Rămas fără mama la vârsta de doi ani, copilul Ilfoveanu ȋmpreuna cu familia sa sunt evacuaţi de comunişti din casa de pe Trivale, pe motiv că bunica ţinea ascunsă sabia cu cap de vultur a tatălui său, primită la absolvirea primei promoţii a şcolii de ofiţeri de cavalerie din Câmpulung-Muscel.

Între anii 1953-1964, urmează cursurile liceului Brătianu din Piteşti, unde exista o pleiadă de remarcabili profesori dintre cele două Războaie Mondiale, avându-l, la desen, pe „tata Guţă”, absolvent de Belle Arte la Paris, care îl îndrumă spre pictură. În paralel, urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Piteşti, cu un elev al lui Ciucurencu. Are primul contact cu arta greacă şi Renaşterea în biblioteca profesorului de istorie a artei Steriopol, cu care era vecin; mai apoi, îi descoperă pe Van Gogh, în ediţia Skira, şi pe A. Ciucurencu, în colecţia Meridiane.

Face primele peisaje în ulei la marginea pădurii Trivale şi primele portrete, după bunica sa. Între 1964-1970, urmează cursurile Facultăţii de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, doi ani la grafică, după care trece la pictură, la clasa profesorului C. Baba, avându-i colegi, printre alţii, pe Ştefan Câlţia, Mihai Cismaru şi Sorin Dumitrescu, şi profesori, pe Schileru, la istoria artei, Ghiţescu, la anatomie, Iuca, la gravură.

În ultimii ani, studiază cromatica icoanelor pe sticlă şi a scoarţelor populare, în depozitul Muzeului de Artă Populară (palatul Ştirbey), arta medievală, romanică şi catalană, în biblioteca Uniunii din casa Cerchez (dărâmată de comunişti după cutremur), şi are primul contact cu desenele sgraffitate de pe crucile cimitirelor din nordul Olteniei. După desenele din Caietul 1, făcute sub influenţa acestora din urmă, face seria de gravuri „Vânătorile” (point sèche), pe care le expune ulterior la Galeria Apollo, şi ciclul „Anabasis” (1997-1998), pe care îl expune în anul 2000 la Muzeul Naţional de Artă. În ultimul an, lucrează în atelierul meşterului Baba, alături de o parte din colegii lui de atelier, pictând holul atelierelor din Pangratti.

O cunoaşte pe Ana Ruxandra, studentă la pictură, cu care se va căsători în ultima zi de facultate, când obţine repartiţia la muzeul din Piteşti. Între 1970-1980, locuieşte în Piteşti - la început, în casa memorială Liviu Rebreanu de la Valea Mare. Acolo face ciclul de desene în peniţă la Procopius din Cesareea, expus în 1972 la Galeria Apollo. Obţine Bursa UAP pentru tineret şi se dedică exclusiv picturii.

1970
Expoziţie personală la Galeria Galateea, unde este remarcat de Ciucurencu.

1972
Face o călătorie de studii împreună cu Ştefan Câlţia la Moscova, Petersburg, Kiev şi Riga. - Obţine Premiul UAP pentru tineret.

1977
Participă la simpozionul de la Voos şi Bergen, Norvegia. - Expoziţie personală la Galeria Municipiului Bucureşti.

1978
Participă la Bienala de la Veneţia (curator Ion Frunzetti).

1979
Participă la Trienala de la Sofia. În toată această perioadă, aprofundează pictura în ulei în peisajele de şes şi în portrete, intrând în atenţia colecţionarilor de artă şi reuşind să evite comenzile cu teme realist-socialiste şi portretele omagiale.

1981
Obţine Premiul pentru pictură al Academiei şi Premiul UAP pentru pictură.

1982
Participă la Bienala de la Valparaiso. Expoziţie la Galeria Simeza.

1983
Expune împreună cu Ştefan Câlţia în Norvegia, într-o serie de expoziţii organizate de Alexandru Botez şi Iardar Seim: IMS Gallery, Oslo (1984), Volda Gallery (1988), Volda Gallery (1991). Cu lucrările din această perioadă i se organizează în anul 1985 o expoziţie la Muzeul Naţional de Artă.

1987
Face o călătorie de studii în America, împreună cu Florin Ciubotaru (Bursa USIA). Expoziţie personală la Galeria Marais, Paris. Expoziţie de grup la Galeria Orizont - Vladimir Zamfirescu, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu şi Marian Zidaru.

Din 1990, după Revoluţie, este chemat de studenţi să predea pictura la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti.

1992
Este ales şef al catedrei de pictură din cadrul Facultăţii de Arte Plastice. Expoziţie la Galeria Cobra, împreună cu Ştefan Câlţia şi Vladimir Zamfirescu, organizată de Elena Ganga şi Bob Woudenberg.

1996
Este ales decan al Facultăţii de Arte Plastice.

1997
Îl cunoaşte pe Ştefan Agopian, cu care va începe o lungă colaborare. Expoziţie de grup la Tegnerforbundet Hall, Oslo, şi la Muzeul de Artă din Sharjah, Emiratele Arabe Unite.

2000
Expoziţie personală la Muzeul Naţional de Artă. Expoziţie de grup la Galeria Jungersted & Brostrom, Copenhaga. Primeşte din partea preşedintelui Emil Constantinescu Ordinul Serviciu Credincios în Grad de Mare Ofiţer.

2001
Expoziţie personală la Galeria MMG, Tokyo. Primeşte Marele Premiu al UAP pentru expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă.

2002
Expune împreună cu Ştefan Câlţia, Adrian Ilfoveanu şi Nicu Ilfoveanu la Littman & White Galleries, Portland. Lansează albumul „Grife” în cadrul expoziţiei „Codex Ilfoveanu”, organizată la Galeria Apollo. Expoziţie personală la Muzeul Bruckenthal din Sibiu si Palatul Banfy din Cluj cu o serie de desene cu manuscrise originale la „Fric” (Şt. Agopian), „Saturnalii”, „Câinele pământului”.

2004
Este ales rector al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti.

2006
Demisionează din funcţia de rector, din cauza unui diferend de opinii avut cu Ministerul Educaţiei pe tema doctoratului în arte vizuale.

2008
Expoziţie de grup - „Colophon” - la Centrul Cultural Român din Veneţia.

2009
Expoziţie de grup „Saga Ilfoveanu” la Galeriile Artmark, Bucureşti.

2010
Expoziţie de grup la Perugia, Italia.

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Desen, Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com