Galeria de Arta

arta pentru tine

  17.08.2010

Chipul nopţii

Georges de La Tour (1593-1652) a trăit şi a creat în Lorena. Nu se ştie sub îndrumarea cui s-a format, dacă a călătorit prin Italia sau Olanda şi care opere ale antecesorilor săi l-au inspirat. El şi-a creat un stil foarte personal, caracterizat de simplificarea formelor, adeseori ajustate după modele pur geometrice, şi de atmosfera de concentrare ce transpare din tablourile sale. Emblematice pentru La Tour sunt “nocturnele” lui, scene care se desfăşoară la adăpostul nopţii, la lumina lumânării sau a felinarului, într-o linişte imperturbabilă. Noaptea face privirea să devină mai pătrunzătoare, mai precisă; noaptea îl smulge pe om din haosul vieţii dezordonate şi-i orientează simţurile spre lucruri cu adevărat esenţiale.

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Video, Pictura
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com