Ceea ce iubesc eu cel mai mult
În perioada 1-30 septembrie 2009, la Galeria de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici Buzău poate fi vizitată expoziţia pictorului Ioan Oratie, intitulată “Ceea ce iubesc eu cel mai mult”. Vernisajul are loc pe marţi, 1 septembrie, la orele 17:00. Expoziţia cuprinde lucrări de pictură şi grafică executate de artist de la începutul anului 2009. Satul ardelenesc şi peisajul bucovinean reprezintă două dintre temele preferate ale artistului, născut la Zărneşti, cu studiile făcute la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Dar în egală măsură, pe simeze se vor vedea lucrări în care figurativul, epurat de detalii, capătă dimensiune abstract-expresionistă. La deschiderea expoziţiei va vorbi acriitorul Corneliu Ostahie.
Despre pictorul Ioan Oratie, criticul de artă Roxana Păsculescu spune: “Oricât de neobişnuit ar părea, intuiesc că morbul picturii la Ioan Oratie s-a născut din dorinţa comunicării către ceilalţi a emoţiilor şi sentimentelor trăite şi legate în special de natură. Realitatea, aşa cum o percepem toţi, diversă, surprinzătoare, puternică în culoare ori diafană în transparenţe, constituie pentru pictorul Ioan Oratie o sursă inepuizabilă de bucurie, un sâmbure care rodeşte mereu un nou fruct. Raportarea la natură se face de fiecare dată altfel, în cazul acestui pictor, aşa cum dimineţile însorite ne predispun la visare ori dimpotrivă, ne hotărăsc intensitatea şi coerenţa gândirii logice.”
“Artistul Ioan Oratie este indubitabil prins în ţesătura fascinantă a naturii din care-şi trage seva, deopotrivă în cazurile când pictează în aer liber ca şi atunci când dorinţa de intimitate, chiar de schimnicie pune stăpânire pe el şi, fără vreo supărare pe natură ori pe oameni, purcede pe drumul dificil al epurărilor şi al sintezelor. În mijlocul naturii, acest pictor este ca un receptacol care absoarbe cât de mult din vulcanul de senzaţii şi forme care se desfăşoară înlăuntrul şi în afara lui. Procesarea datelor este o stare ulterioară, anevoioasă, cu suişuri şi coborâşuri, cu încântătoare mulţumiri, dar şi angoase devastatoare. Acel ceva îndelung căutat, care este şi formă şi culoare, linie şi suprafaţă, acel ceva, profund, autentic şi viguros, spontan în gest dar conceptual în formă, acel ceva care este visul artistului Ioan Oratie capătă substanţă. Sfârşitul căutărilor este şi sfârşitul drumului în viaţa aceasta.”
