Giorgio de Chirico
Giorgio de Chirico, cunoscut drept Népo, a fost un pictor greco-italian de avanagrdă suprarealistă născut în oraşul Volos din Grecia dintr-o mamă genoveză şi un tată sicilian. A fost fondatorul mişcării artistice “scuola metafisica”. După ce a studiat artele în Atena şi Florenţa, de Chirico s-a mutat în Germania în 1906 şi s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Munchen unde a citit operele filozofilor Nietzsche şi Arthur Schopenhauer şi a studiat lucrările lui Arnold Böcklin şi Max Klinger.
S-a întors în Italia în vara anului 1909 şi a petrecut şase luni în Milano. La începutul anului 1910, s-a mutat la Florenţa unde a pictat prima lucrare din seria “Piaţeta metafizică”: “Enigma unei după-amiezi de toamnă”, după revelaţia pe care a avut-o în Piazza Santa Croce. Cât timp s-a aflat la Florenţa, a pictat şi “Enigma Oracolului”. În iulie 1911, a petrecut câteva zile în Torino în drum spre Paris. De Chirico a fost profund mişcat de ceea ce el a numit “aspectul metafizic” al oraşului Torino: arhitectura arcadelor şi piaţetelor. Era oraşul lui Nietzsche. De Chirico s-a mutat la Paris în luna iulie a anului 1911, alăturându-se fratelui său, Andrea. Prin intermediul fratelui său l-a întâlnit pe Pierre Laprade, membru în juriul Salonului d’Automne, în cadrul căruia expusese trei dintre lucrările sale, “Enigma unei după-amiezi de toamnă”, “Enigma Oracolului” şi “Autoportret”. Pe perioada anului 1913 şi-a expus lucrările la Salon des Indépendants şi Salon d’Automne, unde a fost remarcat de Pablo Picasso şi Guillaume Apollinaire, vânzând şi prima sa creaţie, “Turnul Roşu”. În 1914, prin intermediul lui Guillaume Apollianaire, l-a cunoscut pe comisionarul Paul Guillame cu care a şi semnat un contract pentru lucrările sale.
În momentul în care a izbucnit Primul Război Mondial, s-a decis să se întoarcă în Italia, unde a şi sosit în 1915 ca să se înroleze în armata italiană. A fost declarat inapt şi trimis pe lângă spitalul din Ferra. A continuat să picteze şi în 1918 s-a transferat la Roma. Din 1918 lucrările sale au fost expuse pe scară largă în Europa. În 1928 a expus pentru prima oară la New York şi la scurt timp după aceea la Londra.
De Chirico este cunoscut pentru lucrările pe care le-a realizat în perioada 1909-1919, perioada metafizică, care sunt memorabile penntru stările sufleteşti meditative, evocate prin imaginile conţinute în acestea. La începutul acestei perioade, subiectele sale erau peisajele urbane statice inspirate de lumina strălucitoare a oraşelor mediteraneene, însă treptat şi îndreptat atenţia către studii cu dughene îngrămădite, uneori locuite de figuri hibride asemănătoare manechinelor. Mai târziu, De Chirico a abandonat stilul metafizic şi a început să picteze mai aproape de realism. Lucrările sale târzii nu au primit niciodată aprecierea critică a celor din perioada metafizică.
În 1925, De Chirico a publicat şi un roman, “Hebdomeros, Metafizicianul”.
