Edvard Munch
Edvard Munch a trăit între 12 decembrie 1863 şi 23 ianuarie 1944. A fost un pictor și tipograf norvegian simbolist și un important premergător al mișcării expresioniste. Cea mai cunoscută lucrare a sa, “Ţipătul”, face parte dintr-o serie intitulată “Friza vieţii”, în care Munch a explorat temele iubirii, fricii, morţii, melancoliei şi anxietăţii.
Edvard Munch s-a născut într-o fermmă rustică din satul Ådalsbruk din Løten, Norvegia, fiul lui Christian Munch, care era doctor şi ofiţer, căsătorit în 1861 cu Laura Catherine Bjølstad, având jumătate din vârsta sa. Edvard a avut o soră mai mare, Johanne Sophie (născută în 1862) şi trei fraţi mai mici: Peter Andreas (născut în 1865), Laura Catherine (născută în 1867) şi Inger Marie (născută în 1868). Se pare că şi Sophie şi Edvard au moştenit talentul artistic de la mama lor. Edvard Munch era rudă cu pictorul Jacob Munch (1776-1839) şi cu istoricul Peter Andreas Munch (1810-1863).
După numeroase experimente, Munch a ajuns la concluzia că Impresionismul nu-i permitea suficientă libertate de expresie. Îl considera superficial şi prea înclinat spre experimentul ştiinţific. El simţea nevoia să meargă şi mai în profunzime şi să exploreze situaţiile care dădeau pe afară în ceea ce priveşte conţinutul emoţional şi energia expresivă. Sub îndemnul lui Jaeger că Munch ar trebui “să-şi scrie viaţa”, însemnând că ar trebui să-şi exploreze propriile stări emoţionale şi psihice, Munch a început să trăiască o perioadă de reflecţie şi introspecţie interioară, consemnându-şi gândurile în “jurnalul sufletului său”. Această perspectivă profundă l-a ajutat să se îndrepte spre o nouă viziune a artei sale. A scris că pictura sa “Copilul bolnav” (1886), inspirată din moartea sorei sale, a fost prima “pictură sufletească”, prima sa ruptură de Impresionism. Pictura a primit un răspuns negativ din partea criticilor şi a familiei sale şi a provocat o altă “izbucnire violentă de indignare morală” din partea comunităţii.
Munch a continuat să mobilizeze o varietate de tehnici ale penelului şi palete de culori pe durata anilor 1880 şi 1890 pe măsură ce se chinuia să-şi definească stilul. Limbajul său a continuat să varieze între naturalist, după cum se poate observa în “Portretul lui Hans Jæger”, şi impresionist, ca în “Rue Lafayette”. “Înger pe plajă” (1889), care a provocat o altă furtună de confuzie şi controversă, ţinteşte formele simple, trăsăturile grele, contrastele ascuţite şi conţinutul emoţional al stilului său matur care se prefigura. A început să-şi calculeze cu grijă compoziţiile pentru a crea tensiune şi emoţie. Cu toate că era influenţat stilistic de post-impresionişti, ceea ce a ieşit de sub penelul său era un subiect simbolist în conţinut care înfăţişa mai degrabă o stare de spirit decât o realitate externă. În 1889, Munch şi-a prezentat ca singur exponent prima sa expoziţie cu aproape toate lucrările sale de la acea dată. Recunoaşterea pe care a primit-o s-a materializat într-o bursă de stat de doi ani la Paris sub călăuzirea pictorului francez Léon Bonnat.
La moartea sa Munch a lăsat moştenire oraşului Oslo operele care-i mai rămăseseră, municipalitatea construind Muzeul Munch de la Tøyen (s-a deschis în 1963). Muzeul găzduieşte o colecţie de aproximativ 1100 de picturi, 4500 desene şi 18000 de tipărituri, cea mai vastă colecţie a lucrărilor sale din toată lumea. Muzeul Munch se află în prezent la domeniul oficial al familiei Munch şi a fost activ în a răspunde drepturilor de autor, ca şi păzirea aspectelor de copyright a lucrărilor sale, cum ar fi apariţia lucrării “Ţipătul” în campania publicitară din 2006 a M&M.