Honoré Daumier
Honoré Daumier (26 februarie 1808 - 10 februarie 1879) a fost un gravor, caricaturist, pictor, sculptor francez şi unul dintre cei mai talentaţi şi prolifici desenatori ai vremii sale. S-a născut la Marsilia, tatăl său Jean-Baptiste fiind un geamgiu ale cărui aspiraţii literare l-au făcut să se mute la Paris în 1814, dorind să-i fie publicate creaţiile poetice. În 1816, tânărul Daumier şi mama lui l-au urmat pe Jean-Baptiste la Paris. Daumier a manifestat în tinereţe o înclinaţie de nestăpânit faţă de profesiunea artistică, pe care tatăl său a încercat în van să o verifice plasându-l ca portar, ulterior fiind angajat curier, iar mai târziu librar. În 1822, a ajuns protejatul lui Alexandre Lenoir, un prieten al tatălui, artist şi arheolog. În anul următor Daumier a fost admis la “Académie Suisse”. A lucrat şi pentru un litograf şi publicist pe nume Belliard, făcând primele sale încercări în litografie.
Fiind stăpân pe tehnicile specifice litografiei, Daumier şi-a început cariera artistică producând plachete pentru casele de discuri şi ilustraţii pentru reclame. Apoi a lucrat pentru editori anonimi, în care a pus accentul pe stilul lui Charlet şi a expus un entuziasm considerabil pentru legendarul Napoleon.
În timpul domniei lui Louis Philippe, când Charles Philipon a lansat jurnalul comic, “La Caricature”, Daumier s-a alăturat personalului acestuia printre care se aflau artişti puternici precum Devéria, Raffet şi Grandville, începându-şi campania satirică, ţintind către cusururile burgheziei, corupţia din justiţie şi incompetenţa guvernului care făcea numai gafe. Caricatura regelui în postura lui Gargantua i-au adus 6 luni de închisoare la Ste Pelagic, în 1832. La scurt timp după aceea, revista a încetat să mai apară, însă Philipon i-a furnizat lui Daumier un nou domeniu de activitate, fondând “Le Charivari”.
În caricaturile pentru “Le Charivari” a ridiculizat societatea burgheză în figura lui Robert Macaire, eroul unei melodrame populare. În alte serii, “L’histoire ancienne” (”Istoria veche”), ţinta ironiei sale s-a îndreptat către constrângătorul pseudo-clasicism al artei din perioada respectivă. În 1848, Daumier s-a îmbarcat încă o dată în campania sa politică, aflându-se în continuare în serviciul publicaţiei “Le Charivari”, pe care a părăsit-o în 1860, ca să i se realăture în 1864.
Daumier a fost nu doar un litograf prolific, desenator şi pictor, ci şi autorul unui număr notabil de sculpturi în lut necopt. Pentru a salva aceste specimene rare de la distrugere, unele dintre aceste busturi au fost reproduse mai întâi în ghips. Inspirându-se după ghipsuri, postum, au fost realizate sculpturile în bronz. Daumier a realizat 36 de busturi ale membrilor Parlamentului francez.
În plus faţă de prodigioasa sa activitate din domeniul caricaturii - lista plachetelor litografiate compilată în 1904 număra nu mai puţin de 3.958 de exemplare - a şi pictat. Dacă nu ar fi vorba de căutarea adevărului în viziunea sa şi de sinceritatea puternică a penelului său, ar fi dificil să-l recunoaştem pe autorul lui Robert Macaire, a caricaturilor “Les Bas bleus”, “Les Bohémiens de Paris” şi “Măştile”, în picturile “Hristos şi Apostolii Lui”(Muzeul Rijksmuseum din Amsterdam), ca şi “Bunul samaritean”, “Don Quixote şi Sancho Panza”, “Christ batjocorit”, sau chiar şi în schiţele din Colecţia Ionides de la South Kensington.
În calitate de pictor, Daumier, unul dintre pionierii naturalismului, nu a cunoscut succesul decât cu un an înainte înainte de moartea sa, în 1878, când M. Durand-Ruel i-a adunat lucrările pentru a le expune la galeriile de artă şi a făcut o demonstraţie a talentului variat care a aparţinut celui care a fost numit “Michelangelo al caricaturii”. Atunci când lucrările i-au fost expuse Daumier era orb şi trăia într-o casă din Valmondois, pe care Camille Corot i-o pusese la dispoziţie, loc în care a şi murit.
