Statement
Joi, 19 februarie 2009, are loc deschiderea oficială a Pavilion Unicredit, centrul pentru artă şi cultură contemporană, cu expoziţia “Statement”, curatoriată de Lia Perjovschi. Vernisajul are loc de la ora 19:00, fiind urmat de o petrecere cu proiecţii video muzicale. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 19 aprilie 2009.
Pentru prima dată în ultimii 20 de ani o bancă devine centru de artă. Un centru în centrul oraşului şi nu la periferie, aşa cum logica tranziţiei ne-a obişnuit până acum. Spaţiile artei contemporane care nu au fost dislocate, închise sau aruncate la margine, devin tot mai mici sau tot mai comerciale. Istoria artei contemporane româneşti este istoria pierderilor… un loc, o bursă, un om, nişte idei. Şi ca întodeauna, o exagerare e acoperită de alta, lipsa unităţilor diverse este politic acoperită cu Unitatea Centrală, prea mare şi prea dependentă: muzeul.
Majoritatea celor 140 de milioane de locuitori ai Rusiei trăiesc în blocuri comuniste, în apartamente pe care le numesc “Hrusciovchi”, după numele fostului lider comunist în vremea căruia au fost construite, în anii ‘60. Totul a pornit însă de la Stalin. El le-a gândit şi le-a pus în practică. Ţara dominată timp de 45 de ani de către Rusia, România, se poate mândri cu acelaşi tip de habitat. “Hrusciovchi” au nişte bucătării minuscule, ceea ce reprezintă un mare pas înainte faţă de aşa-numitele “kommunalki” (acestea aveau bucătăriile, băile şi uneori chiar şi dormitoarele la comun). Ideea omului nou, care nu are nimic de ascuns, a trecut în plan secund. Astăzi, confortul devine armă principală a propagandei.
Aşezat în Piaţa Victoriei, Pavilion Unicredit se află la parterul unui astfel de bloc, spaţiu devenit sediu de bancă în 1993 şi rămas la fel timp de 15 ani. Construcţia blocului a început în timpul regimului comunist şi a fost finalizată la 5 ani după căderea acestuia. “Hrusciovchi” din centrul Bucureştilor este martorul transformărilor unei societăţi staliniste către o societate capitalistă puternic marcată politic şi social. Pavilion Unicredit foloseşte acest spaţiu pentru mesajele sale, pentru poziţionare (vizavi de clădirea puterii executive - Guvernul României), cât şi pentru istoria sa, brusc uitată. Un spaţiu fără o istorie specială, al istoriei întrerupte, al întârzierilor revoluţionare. Un spaţiu al cunoaşterii şi al interesului în societate, oraş şi comunitate.
Pavilion Unicredit este un spaţiu independent work-in-progress, un spaţiu de producţie şi cercetare, un spaţiu al vizualului, al discursivului şi al performativului. Este un loc al gândirii critice şi care promovează o înţelegere implicată socio-politic a artei şi a instituţiilor culturale. Funcţia vitală a spaţiului va rămâne, însă, concretizarea.
Pavilion Unicredit va organiza 3-4 expoziţii anual, evenimente discursive, un program de proiecţii de filme şi un program educaţional informal numit “Free Academy”.
În spaţiul centrului va funcţiona una dintre cele mai importante zone de informare din ţară, compusă din Contemporary Art Archive (o arhivă creată de Lia şi Dan Perjovschi) şi Pavilion Resource Room (o non-arhivă creată de Răzvan Ion şi Eugen Rădescu).
Designul spaţiului, arhitectura sa, a fost realizat de un arhitect român vizionar, Adriana Mereuţă, care a încercat relaxarea unei structuri comuniste. Spaţiul este neobişnuit pentru un centru de artă contemporană şi a fost realizat astfel încât să păstreze elementele spaţiului original, ale construcţiei de tip comunist, în acelaşi timp adăugând funcţionalitate şi concept utilităţii acestuia, păstrând în centrul său ca punct de greutate arhivele/informaţia.
Orice loc nou şi orice proiect nou începe cu un “statement”. În limba română: “declaraţie de credinţă”. Ce se vrea şi ce ar putea fi acel loc.
Lia şi Dan Perjovschi spun:
“Statement este un plan de expoziţie. Un traseu. Un proces. Story board-ul unui centru de artă contemporană astăzi. O demonstraţie conceptuală a liniilor de forţă care ordonează viaţa intelectuală şi viaţa pur şi simplu. Un program multidisciplinar alcătuit cu modestie (cărţi, ziare, citate). O bancă de date şi de posibilităţi. Arta nu-i de una singură. Arta este aşezată în context cultural, politic şi ştiinţific. Lucrări care, dacă sunt văzute, trebuie date cadou, replici mai interesante decât originalul, sute de artişti în text, imagini, cartoline. Istoria instituţională în pungi. O hartă de idei care o poate lua razna sau se poate structura liniştit. Un laborator în care publicul devine cercetător.
“Statement” rupe cercul vicios alcătuit din umilinţă financiară, imbecilitate birocratică, neînţelegere şi neştiinţă culturală, autism instituţional, reducerea la starea de a cere şi de a fi mereu respins fără explicaţii, starea lui “totul împotriva ta”, şi foloseşte resursele “Do It Yourself” pe care curatorul cercetător le-a coagulat 20 de ani.
Ce definim ca obiect artistic? De unde până unde se poate întinde cercetarea artistică? Cât de liberi suntem în gândire? Fără să ştim, am devenit conservatori. Am vrea să fim avangardişti, să răsturnăm lucrurile, dar le facem în aceeaşi logică. Ne plângem de aceleaşi lucruri. Repetăm aceleaşi greşeli. Suntem, cultural, în efectul tunel.
Ce este de făcut? Dacă schimbăm unghiul de vedere? Dacă ne uităm pe ambele părţi ale lunetei? Aici în univers. Aici pe pământ. Aici în România. Aici în Pavilion.
În “Statement”, resursa nu este numai teoreticianul de artă sau filosoful culturii, ci şi artistul, cosmonautul, specialistul în string theory, astrologul şi inventatorul.
Sunt artiştii inventatori? Cum arată lumea vazută dinafara lumii? Este un tricou artă? Este o cartolină o lucrare de artă? Ce ne spun imaginile downloadate de pe internet şi pe urmă trase la aparatul de copiat? Ce înseamnă acces democratic la informaţie? Pentru cât timp ne putem baza pe antologia populară? De ce Second Life imită viaţa?
Ştim din ce suntem făcuţi (genomul), ştim unde ne aflăm (universul), ştim însă de ce?
