Galeria de Arta

arta pentru tine

  22.06.2012

Mentors

Galeria Anca Poterașu organizează vineri, 22 iunie 2012, în intervalul orar 18:00–22:00, vernisajul expoziției “Mentors” de Lea Rasovszky.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 22 iunie – 5 august 2012, după următorul orar: miercuri-vineri între orele 15:00-20:00, sâmbătă-duminică între orele 14:00-18:00.

Dr. Jörg Scheller spune în eseul “Lea Rasovszky și fantomele Culturii Pop”, publicat special cu ocazia acestei expoziții: “Cultura pop a murit în multe feluri. Se spune că ar fi murit odată cu epuizarea promisiunilor societății occidentale de consum. Se spune că ar fi murit datorită academizării propriilor produse și a colegilor de breaslă. Se spune că ar fi fost ucisă chiar de mâna înflăcăraților săi susținători. Sau că ar fi murit din autosuficiență, grijă excesivă și un lung șir de succese orbitoare. Cel puțin asta spune corul celor mai mulți dintre teoreticienii curentului post-pop. Cultura pop, proclamă ei, reprezintă fața însorită a Visului American. Geamănul estetic al individualismului și al democrației liberale. Antidotul plin de culoare împotriva griului socialist. Chipul epocii de aur a postmodernității. Toate acestea au luat sfârșit. Istoria își ia revanșa. […]
Arta Leei Rasovszky poate fi văzută ca o reflecție asupra a ceea ce par a fi infinitele nașteri, metamorfoze, morți și reînvieri ale culturii pop, „singurul sistem mitologic care ne unește pe toți”, după cum spunea cândva Leslie Fiedler.[…]
Lucrările Leei Rasovsky sunt caracterizate de prospețimea abordării brute și necizelate, evitând însă desfătarea mizeriei. Portetele sale figurative, de exemplu, sunt abil realizate și delicate, instalațiile sale meticulos puse în scenă. Cu toate acestea atitudinea provocatoare, uneori marcată de furie, melancolie, chiar încrâncenare, alteori de ironie virulentă și umor este prezentă tot timpul. Detașarea și intangibilitatea erei Warhol se prăbușește. O bestie dă târcoale fortăreței sistemului artistic. S-a strecurat deja înăuntru? […]
Lea Rasovszky se folosește de clișeele vizuale specifice culturii pop cu scopul de a devoala strălucirea lor morbidă și alterată, și forța lor stătută, dar sfidătoare. În mod evident cultura pop experimentează astăzi ceea ce se numește Melancholia of Glory, pentru a cita unul din tilurile Leei (2012). În acest sens, opera ei nu se reclamă nici de la moștenirea „primului val” de pop art, dar nu este nici parte a prezentului „al doilea val”, reprezentat de artiști precum Jeff Koons sau Takashi Murakami. Dacă ar fi să facem, totuși, o asociere, atunci energia ei ar putea fi pusă în legătură cu forța brută, dar controlată, a unuia ca Raymond Pettibon, cel care a creat designul incisiv pentru cover-ul discurilor trupei de hardcore punk Black Flag, sau Tony Oursler, care dezbate problematica straniului în înconștientul epocii consumeriste din secolul XX. Amândoi pot fi considerați artiști pop ― nu într-un sens afirmativ, ci mai degrabă ca ceea ce s-ar putea numi „asimilare critică”. Este foarte important ca spiritul acestei reneg-art postrevoluționară, non-utopică, să fie preluat și dezvoltat de tineri artiști din alte regiuni geografice. Lea Rasovzsky ar putea fi unul dintre ei”

Lea Rasovszky s-a născut în Bucuresti, în anul 1986. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti. Dintre cele mai recente expoziţii personale: „The Savages”, Atelier 35, Bucureşti, „MEN”, Atelier 35, Bucureşti, „Sorrow, Heartache, Recovery & Shit”, Alert Art Studio, Bucuresti si expozitii de grup – “Arbeit ist das halbe Leben” Terminal P, Zurich, Elvetia, “Figure In/Out “LC Foundation, Bucuresti, „Întâlniri cu desene” ,LC Foundation, Bucuresti, „Mă numesc Cartier”, Make a Point, Bucuresti, „Fur & Skin”, Art Yourself, Bucuresti, „Transfer: Rumänien I”, Schafhof - Europäisches Künstlerhaus Oberbayern, Freising, Germania, “o. T” , Brukenthal Museum, Sibiu, România.

Dr. Jorg Scheller este istoric de artă, jurnalist și muzician stabilit în Berna, Elveția. Este lector la Universitatea de Artă din Zürich și asistent universitar în cadrul Universității din Siegen, Germania. Eseurile și recenziile sale apar cu regularitate în publicații importante precum Die Zeit, Frankfurter Allgemeine, artnet, frieze d/e. În plus, este solist și basist al trupei Malmzeit. Printre cărțile publicate de Jorg Scheller se numără: No Sports! Zur Ästhetik des Bodybuildings [No Sports! Asupra esteticii bodybuilding-ului], Stuttgart: Steiner Verlag, 2010, and Arnold Schwarzenegger oder Die Kunst, ein Leben zu stemmen [Arnold Schwarzenegger or The Art of Pumping Life], Stuttgart: Steiner Verlag, 2012.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com