Galeria de Arta

arta pentru tine

  16.02.2011

Club Electro Putere la Supermarket 2011

În perioada 18-20 februarie 2011 se desfăşoară la Stockholm târgul alternativ de artă Supermarket 2011, dedicat prezentării spaţiilor şi proiectelor iniţiate de artişti. La ediţia din acest an, Institutul Cultural Român de la Stockholm a invitat centrul de artă şi cultură contemporană Club Electro Putere (CEP) din Craiova, reprezentat de cei doi membri fondatori, Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu. La standul propriu de la Supermarket 2011, Club Electro Putere va oferi publicului de artă suedez posibilitatea de a afla mai multe despre proiectul “Romanian Cultural Resolution”, unul din cele două proiecte selectate să reprezinte România la Bienala de artă de la Veneţia din 2011.

Club Electro Putere

Sala de spectacole Club Electro Putere


Tot la standul propriu, Club Electro Putere va prezenta un proiect de documentare artistică despre transformarea identităţii centrului după 1989. Scopul proiectului este de a urmări momentele în care destinaţia iniţială a clădirii, aceea de a produce activităţi culturale pentru proletariatul uzinei, este abandonată în favoarea unor destinaţii noi considerate mai profitabile sau mai adaptate momentului.

Institutul Cultural Român de la Stockholm este partener al târgului alternativ de artă Supermarket încă din 2008. Până în prezent, institutul a prezentat la acest târg centrele de artă Centrul pentru Introspecţie Vizuală din Bucureşti şi Fabrica de Pensule din Cluj, precum şi pe artistele Ioana Nemeş şi Maria Drăghici. Ediţia din 2011 a Supermarket se desfăşoară la Kulturhuset, Stockholm (Casa de cultură a oraşului Stockholm) şi va găzdui galerii şi proiecte artistice din 25 de ţări. Pentru prima dată de la înfiinţarea târgului, Republica Moldova este şi ea reprezentată, prin participarea Asociaţiei Oberliht, cu proiectul CHIOSC.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com