Galeria de Arta

arta pentru tine

  2.09.2011

Cel mai mai mare comic-multimedia prezentat vreodată în Austria

Daniel Dorobanţu, Michaela Konrad şi Eugen Neacşu au fost găzduiţi pentru prima oară de către Ars Electronica Center din Linz, Austria, în februarie 2010, în cadrul Festivalului BD NEXT COMIC, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Viena, cu o instalaţie multimedia intitulată “Memories of Now”. În 2011, AEC a decis includerea instalaţiei în programul permanent al secţiunii DEEP SPACE a AEC, iar în toamna lui 2011 artiştii au primit invitaţia de a participa la Festivalul Ars Electronica cu o versiunea nouă a instalaţiei (”The Spirit of the Positrons”) şi de a realiza cel mai mai mare comic-multimedia prezentat vreodată în Austria, din nou cu sprijinul ICR Viena. Produsul va fi apoi inclus în programul permanent al secţiunii DEEP SPACE pe toată durata anului 2012.

mon

Inaugurat în 1979, Festivalul Ars Electronica este una dintre cele mai importante platforme de expunere a artei electronice/digitale din lume şi, totodată, un laborator al artei electronice contemporane situat la confluenţa dintre artă, tehnologie şi societate : aproape 300 de evenimente, 570 de artişti din 25 de ţări, 571 de jurnalişti acreditaţi cu ocazia ediţiei din 2011 şi 90.000 de vizitatori în 2010. Daniel Dorobanţu şi Eugen Neacşu marchează prima prezenţă românească în cadrul festivalului în ultimii 13 ani, după cea din 1998 a lui Călin Dan.

mon

Anul acesta, Ars Electronica Festival este dedicat temei “Origini” şi a fost conceput împreună cu CERN (Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare - cel mai mare laborator de cercetare a particulelor elementare din lume), iar lucrarea trioului Dorbantu/Neacşu/Konrad va fi prezentată pe 5 septembrie 2011, în cadrul unei proiecţii-concert de o oră, în secţiunea Deep Space a muzeului AEC, un spaţiu ultramodern, punct de atracţie constant al AEC, vizitat de peste 100.000 persoane pe an, cu o suprafaţă de proiecţie de 16×9m2, dotat cu o instalaţie audio de mare fidelitate şi 8 proiectoare capabile să genereze imagini cu rezoluţie uluitoare.

Născută prin fuzionarea muzicii electronice cu comic art-ul, instalaţia intermedială “The Spirit Of the Positrons” – a cărui prezenţă în festival şi în cursul anului 2012 este asigurată cu sprijinul ICR Viena - propune o suită de scenarii plasate în infinitul spaţiului cosmic şi pe o serie de planete nelocalizabile, metafore ale suspendării determinărilor obişnuite ale existenţei. E o lume paralelă în care singurele evenimente posibile sunt cele interioare: aventuri ale minţii, drame ale conştiinţei şi tribulaţii emoţionale. Coloana sonoră metabolizează suita grafică şi o transformă într-o serie de evenimente acustice. Pornind de la extraordinare claviatură tehnică disponibilă în Deep Space proiecţia va oferi spectatorilor naraţiuni vizuale multiple construite la faţa locului sub o cupolă sonoră mereu schimbătoare.

mon

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com