Galeria de Arta

arta pentru tine

  12.08.2008

Artă şi muzică. Cvartet pe pânză

Muzeul Naţional de Artă al României iniţiază o nouă serie de programe educative destinate adolescenţilor. Tema acestora este “Artă şi muzică. Cvartet pe pânză” şi se desfăşoară în zilele de 23 şi 24 august 2008, între orele 15:00-16:00, în Galeria de Artă Românească Modernă şi în Galeria de Artă Europeană.

Artă şi muzică. Cvartet pe pânză

Pentru aceste programe au fost alese patru picturi care vor fi prezentate comparativ cu fragmente muzicale. În fiecare dintre cele două zile, două lucrări de artă vor fi comentate în paralel cu fragmente muzicale, din punctul de vedere al compoziţiei, al surselor de inspiraţie şi al centrului de interes. De exemplu, printre lucrările selectate se numără şi tabloul lui Achille Émille Othon Friesz, “Vedere din port”, care reprezintă un peisaj marin. Această lucrare va fi comparată cu fragmente din cântece marinăreşti. Celelate tablouri aparţin lui Jacopo Amigoni, Marcel Iancu şi Hans Mattis Teutsch.

Participanţii vor descoperi motive din artele plastice care se întâlnesc şi în muzică, urmărind evoluţia în paralel a acestor două arte.

Numărul maxim de participanţi este de 20. Înscrierea presupune participarea la ambele întâlniri. Ultima zi de înscriere este joi, 21 august, orele 14:00. Tariful este de 4 lei/persoană/program. Înscrierile se fac la numărul de telefon 3148119 sau la adresa de e-mail mirela.radulescu@art.museum.ro
 
Programele nu se adresează claselor de liceeni, ci participanţilor cu înscriere individuală. În măsura în care un grup de liceeni este interesat să participe (cu sau fără un cadru didactic), se poate programa în alte zile decât cele menţionate.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com