Galeria de Arta

arta pentru tine

  19.09.2011

Apparatus 22 cu două premiere în Austria

Venind dinspre Veneția, unde au expus în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția în cadrul proiectului “Situated Knowledge: I Follow Rivers of Thoughts”, colectivul multidisciplinar de artă şi design Apparatus 22 (Otilia Mihalcea, Olah Gyarfas, Laura Paraschiv, Rochite) se pregăteşte în luna septembrie de două premiere absolute în Austria. Mai întâi la MAK ‐ Muzeul austriac de arhitectură, artă aplicată şi artă contemporană, în cadrul deja celebrei serii de evenimente experimentale MAK NITE (în 20 septembrie 2011), iar apoi cu o participare consitentă în cadrul celui mai longeviv festival de artă experimentală din Austria, Steirischer Herbst 2011, în Graz (24‐25 septembrie 2011).

Morpheus Buyback

La Viena, Apparatus 22 propun o prezentare cu totul neobişnuită de modă, cu titlul “Patterns of Aura (15t° Synaesthesia)”, iar la Graz, în zilele weekend‐ul inaugural al festivalului, lucrarea intitulată “Morpheus Buyback”.

Apparatus 22 inițiază acțiuni şi concepte care examinează rolul social şi politic al modei şi potențialul critic al acestei discipline creative, incluzând experiențe şi referințe din artă, design, sociologie, economie, literatură. În proiectele colectivului granițele între ficțiune şi realitate, între masculin şi feminin, între narațiune şi abordare critică dispar firesc.

Performanța de la MAK, sprijinită de Institutul Cultural Român din Viena, oferă colectivului artistic românesc ocazia perfectă de a deconstrui o serie de experiențe pe care membrii grupului le‐au acumulat în interiorul sistemului internațional al modei în ultimii ani, astfel că “Patterns of Aura (15° Synaesthesia)” distilează şi prezintă o colecție ideală: croită strict şi în acelaşi timp diafană, poetică şi fară compromisuri, dar şi uşor ironică.

Cele 15 look‐uri ale colecției ‐ un mix de menswear şi womenswear ‐ configurează o nouă dimensiune a modei (”a hyper state of fashion”) având ca sursă de inspirație fenomenul dezvolării aurei şi experienţe sinestezice (experienţe senzoriale sau asociații ce pot fi stimulate de limbaj).

Invitatul special al prezentării Apparatus 22 este inclasificabilul performer şi muzician român SillyConductor.

În 24 septembrie, la mai puțin de o săptămână după performanța de la MAK NITE, Apparatus 22 se instalează, cu sprijinul ICR Viena, în centrul oraşului Graz, pentru un performance de două zile şi două nopți cu “Morpheus Buyback”. Este vorba despre o instalație imersivă ce ia forma unui magazin straniu şi totodata magic care propune un ceremonial de shopping venit din altă lume: coşmaruri ale locuitorilor şi vizitatorilor oraşului sunt cumpărate de membrii colectivului în schimbul unor amulete şi totemuri încarcate pozitiv.

Schimbând scenariul unei experiențe obişnuite de shopping şi mergând mai departe de rațiunea şi modul de funcționare al unui magazin în sistemul economic predominant, cel al economiei de piață, proiectul colectivului Apparatus 22 prin care Morpheus îşi răscumpără visele chinuitoare, investighează subconştientul colectiv al locuitorilor din Graz, colecționând coşmaruri şi cerând ajutor pozitiv din alte lumi.

Festivalul de artă experimentală Steirischer Herbst 2011 va avea loc în fiecare weekend în perioada 23 septembrie – 16 octombrie. Tema principală este “Second Worlds; Real and unreal parallel systems” (”Lumi secunde: sisteme paralele, reale sau imaginare”), o metaforă pentru experiențe alternative şi încercări de schimbare a paradigmelor prevalente. Steirischer Herbst poate fi definit ca un festival de avangardă cu tradiție în sensul unei selecții cu adevarat multidisciplinare şi marcat originale încă de la inițierea lui în urmă cu peste patruzeci de ani.

Printre artiştii de pe scena internațională implicați în actuala ediție a festivalului se numără: Anne Teresa De Keersmaeker & Björn Schmelzer, Antje Majewski, Annika Eriksson, Sean Snyder, Eszter Salamon, Gunilla Heilborn, Yael Bartana etc.

Apparatus 22 este un colectiv format de către: Erika Olea (* 1982, Bucureşti), Maria Farcaş (* 1977, Târgu Mureş), Dragoş Olea (* 1979, Bucureşti) şi Ioana Nemeş (* 1979, Bucuresti – † 2011, New York). Olah Gyarfas (* 1975, Miercurea Ciuc) este invitat permanent al colectivului.

Apparatus 22 capitalizează şi experiențele avute de membrii săi ca parte din echipa care a inițiat şi dezvoltat începând din 2006 labelul avangardist de modă Rozalb de Mura, laureat al premiului “Kontakt. Erste Bank Fashion Award” (Viena, 2006) şi implicat în evenimente precum On I Off în cadrul London Fashion Week (Londra, 2008, 2009), Seoul Fashion Week (Seoul, 2008), sau recenta expoziție ARRRGH! Monsters and Storytelling in Fashion, la Benaki Museum (Atena, 2011).

Deşi recent înfiinţat, lucrările colectivului Apparatus 22 au fost deja incluse expoziții precum: “Image to be projected until it vanishes” la MUSEION (Bolzano, Italia) via insertul “Ersatz Economics” din KILOBASE BUCHAREST A – H (Mousse Publishing, Milano, Italia), “Desire is War” la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal (Sibiu), sau “Situated Knowledge: I follow Rivers of Thoughts” la Galeria Mică a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția etc.

Viitoare proiecte şi rezidențe de cercetare la: Gyeonggi Creation Center, (Gyeonggi, Coreea de Sud, 2011), Akademie Schloss Solitüde (Stuttgart, Germania, 2012) şi Glasgow School of Arts (Glasgow, Marea Britanie, 2012).

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Arta textila
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com