Impresii de la Orion
E ciudat că arta din zilele noastre, ca şi artiştii, mai mult ca în alte vremuri, sunt cumva trecuţi la index, şi asta într-un secol în care mijloacele de comunicare şi de răspândire a informaţiei sunt atât de dezvoltate. Arta rămâne, totuşi, undeva departe de oamenii care ar trebui să se folosească de ea, să o consume, pentru că este vorba aici cu siguranţă de un consum spiritual, însă acest paradox ar trebui să fie învins de către artiştii care sunt conştienţi de el şi de ei înşişi.
În cadrul expoziţiei grupului Orion, printre artiştii care încearcă să sfărâme aceste bariere ale indiferenţei faţă de artă, se numără şi pictorul Tudor Meiloiu, care vine cu simbolistica lui atât de personală să celebreze triumful ordinii asupra haosului, în nuanţe de albastru şi într-o atmosferă de basm. Florile abstracte, care au în ele liniile subţiri si transparente, sunt prezente ca o continuare dincolo de ceea ce putem să ştim sau ceea ce putem să cunoaştem.
Ana Maria Vasilescu, cu “Formele pământului”, anunţă trecerea timpului prin simbolul cochiliilor de melc, care invadează suprafaţa pânzei, obturând privirea. Ea ne trimite cu gândul la acele energii cosmice care sunt prinse în energiile telurice şi care primenesc pământul şi îl menţin în formele sale primordiale. “Bărcile la malul Dunării”, văzute şi pictate de la distanţă, relevă faptul că artista nu s-a lăsat cuprinsă de spaţiul şi timpul pe care ea a vrut să le surprindă, ci doar le-a privit de la distanţă, ca într-un zbor.
Daniela Voicu induce o stare de prospeţime, căldură, pace şi linişte prin peisajele pictate în acuarelă, iar lumina care se degajă din imaginile ei aureolează singurătatea unei lumi tainice, ascunse vederii noastre obişnuite.
Elena Dăscălescu impresionează prin realismul imaginilor; o uşă de mănăstire veche, pusă acolo să străjuiască intrarea dintr-o lume exterioară spre alta, interioară şi interiorizată, permite, prin forţa sa simbolică, accesul spre universuri pe care simţi că le porţi în tine de-o veşnicie, însă nu le poţi exprima, pentru că nu există echivalentul lor în lumea de afară.
Despre intenţia plastică a Ilincăi Nathanael, titlurile compoziţiilor sale spun totul: “Geneza”, “Alteritate” şi “Punctul de la infinit”.
Sculptura este la înălţime prin formele cosmice, tăiate în marmură de Laurenţiu Manuel Macarie. Operele lui impresionează în primul rând prin materie, formele fiind în deplină armonie cu aceasta. Nu cred că vreo lucrare a artistului ar fi mers dăltuită într-un alt material decât marmura, deoarece ar fi pierdut ceva din sugestia artistică. Titlurile pe care le poartă lucrările sale, “Patina timpului”, “Heruvim”, “Popas în zbor”, “Muzica vântului”, ilustrează forme care se nasc în acel spaţiu ce nu poate fi explorat decât cu imaginaţia.
Lucrările din lemn ale lui Constantin Rădulescu, spiralele sferice, sculptate dintr-o singură bucată de lemn, adresându-ni-se parcă într-un limbaj matematic, invită la meditaţie asupra echilibrului delicat dintre esenţa materiei şi cea a spiritului…
