Galeria de Arta

arta pentru tine

  12.02.2008

Cine nu-şi doreşte să fie supererou?

…sau cine nu şi-a dorit vreodată calităţi care să-l ridice deasupra limitatei condiţii de fiinţă umană? Acestea sunt întrebări care pot fi adresate celor care nu vor răspunde invitaţiei lansate de tânărul artist Andrei Berindan în cadrul expoziţiei “Vreau să fiu supererou“, deschisă între 8-24 februarie 2008, la Atelier 35. “Vreau să fiu supererou” nu este doar un titlu de proiect al artistului, ci o afirmaţie care trădează un îndemn pe care l-am resimţit cu toţii într-un punct al vieţii, fie chiar la vârsta maturităţii. Andrei Berindan ne propune să ne reamintim dorinţele rătăcite în ritmul citadin în care ne purtăm viaţa şi să intrăm în spaţiul expoziţional, acceptând o confruntare cu aspiraţiile noastre neglijate. Prin urmare, publicul vizat nu aparţine doar unei nişe specializate(aceasta rămânând în continuare vizată), ci se lărgeşte, cuprinzându-ne pe toţi: omul lângă care ne aflăm uneori în metrou, cel de care ne ciocnim pe stradă sau cel pe care-l întâlnim la teatru.

Vreau să fiu supererou

Corelarea traseului artistic al lui Andrei Berindan cu cel geografic nu stă sub semnul unei posibilităţi neglijabile, ci chiar sub acela al unei necesităţi. Născut în 1981 la Baia-Mare, între anii 2000-2002 face un popas la Cluj care-l determină să se reîntoarcă în orasul său natal pentru a urma studiile Facultăţii de Artă, secţia Pictură. După dobândirea diplomei de licenţă la Facultatea de Artă din Timişoara, în 2006, Andrei Berindan se îndreaptă spre Bucureşti unde, în prezent, urmează cursurile de masterat la clasa profesorului Marin Gherasim. În ceea ce priveşte prezenţele expoziţionale, anul 2006 este semnificativ pentru artist, datorită apariţiilor sale în cadrul celor două expoziţii de grup din Baia Mare. Anul 2007 este marcat de participarea la “Anuala Artelor 2007 Baia Mare Galeria U.A.P.” şi “Colonia Pictorilor”. Alternarea oraşelor şi a mediilor de viaţă îi dezvoltă interesul pentru urmărirea oamenilor în relaţie cu locul în care trăiesc, pictorul dovedindu-se a fi un veritabil filtru al realităţii, mai degrabă decât un observator detaşat de ea. Actul său artistic este, prin urmare, redat publicului împreună cu libertatea interpretativă.

Andrei Berindan aparţine acelei categorii de artişti contemporani care nu lasă viaţa, cu implicaţiile sale sociale şi profund umane, să treacă pe lângă el, fără a le pune în temă şi în perimetrul artei sale. Astfel că inexpresivitatea nefericit-repetitivă a individului de pe stradă, care se confundă cu semenul său, pierzându-se într-o mulţime omogenă şi dezindividualizată, este captată cu o acurateţe fotografică în pictura lui. Prin urmare, nu trebuie să ne mire întâlnirea mediului fotografic şi al celui pictural în cadrul aceluiaşi proiect – “Vreau să fiu supererou”. Tehnologia este un instrument al secolului XXI şi o modalitate de lucru pentru artistul de azi, iar îmbinarea a două medii de expresie arată investigarea şi mobilitatea expozantului atât spre tradiţie, cât şi inovaţie.

Proiectul expoziţiei a pornit de la sesizarea dualităţii noastre intrinseci. Preferinţa pictorului în cazul evenimentului de faţă pentru alb şi negru este simptomatică pentru viziunea duală, uneori antagonică a mesajului lucrărilor: este vorba despre contrastul dintre dorinţa societăţii de a fi supererou şi realitatea de a fi un om obişnuit, despre contrastul între un mediu de expresie tradiţional – pictura şi un mediu de expresie care a punctat începutul modernismul în artă: fotografia. Asistăm deci la ambiguitatea existenţei artistice, trăită într-o lume tehnologizată, deschizătoare de noi perspective, care te ţine conectat la informaţii de ultimă oră, dar îţi îngrădeşte anumite alegeri.

Artistul recunoaşte că nu ia în calcul posibilitatea ca pictura lui să fie total ruptă de cotidian. Afirmă, de asemenea, cu o uşoară modestie, că tinde să caute dincolo de spectacolul învelişului social ce i se dezvăluie zi de zi. Pictura lui cere privitorului un moment de răgaz pentru a reflecta la spectacolul ce se desfăşoară în faţa lui zi de zi. Într-un spaţiu urban, accelerat de cele mai diferite modificări, cum e Bucureştiul, ni se impune să păşim într-o galerie şi să reflectăm la ceea ce se întâmplă cu noi în acest hiperproces de urbanizare, să ne reamintim de visul oarecum penibil de a fi un supererou – vis sădit în noi de acelaşi mediu care azi ne face sa-l repudiem şi să-l simţim străin.

Deşi pictura lui trădează o preferinţă pentru negru şi alb, el nu evită – aşa cum şi artistul ţine să menţioneze – să întrebuinţeze culori vii, teme ludice sau ironice. Nu este un anxios, nici un depresiv. Lucrările dovedesc accente uneori chiar jucăuşe – Fragments from my ludic memories. În cazul de faţă, pictura lui reprofilează portretul interior al omului. Căci aceasta este tematica: fiinţa cu coordonatele sale etern-valabile, supusă însă contextului actual, contemporan. Fotografiile sunt dovada inexpugnabilă a realităţii, în timp ce pictura este interpretarea elementelor ei esenţiale şi evidente.

Valoarea contemporană a artei sale este probată nu numai de corelarea unui mediu tradiţional – pictura – cu unul tehnic – fotografia – ci şi de conceptul în jurul căruia se organizează proiectul său. Noţiunea de supererou este traducerea americană a termenului de superhero, întâlnit în desenele animate şi filmele presărate cu action figures. Generaţia pe care el o reprezintă s-a dezvoltat urmărind la televizor acest tip de emisiuni televizate. Artistul sesizează translatarea supereroului american din mediul democratic - care produce schimbări în mentalitatea privitorului, în cazul de fată în societatea românească postcomunistă, aflată într-o tranziţie nu doar politică şi economică, ci şi de mentalitate. Mai mult decât atât, conceptul său ne permite să procedăm la o corelare a lucrărilor sale cu cele ale pictorului austriac Herbert Brandl, reprezentant al pavilionului austriac în cadrul Bienalei de la Veneţia, ediţia a 52-a. Definindu-se ca un creator a cărui materie primă este pictura, artistul austriac îşi conexează munca la noţiunea de supercoolness, deloc îndepărtată de cea aleasă de Andrei Berindan. Dacă Herbert Brandl admite etichetarea artei sale cu un termen aparţinând societăţii comerciale, Andrei Berindan merge mai departe, preluând un motiv de acest tip cu scopul de a-i analiza efectele atât în sfera cotidiană, cât şi în creaţia artistică.

Organizarea spaţiului expoziţional este de asemenea simptomatică, fiindcă organizarea spaţiului în sine este un act artistic. Picturile sale pe perete sunt detaşate şi ambigue, introducând figuri reflexive pe un fond neutru-alb-gri, de cele mai multe ori surprinse din profil, alteori frontal. Portretele de dimensiuni mici – apropiate de cele ale fotografiilor – sunt înşiruite pe peretele principal al galeriei, invitând publicul să se apropie de ele, parcurgându-le cu privirea, mişcându-se prin faţa lor – un mediu ca pictura, strict statică, împrumută în felul acesta elementul mişcării. Tonurile de gri, albul şi negrul sunt concurate, uneori în mod evident, alteori subtil, de un albastru cobalt, care se mulează motivului supereroului: tricoul albastru. Contraponderea non-culorilor cu o singură culoare evidenţiază utilizarea albastrului în cadrul portretelor. Simbolistica acestuia are de altfel o tradiţie mai veche, având conotaţii spirituale prin motivul albastrului cristic sau cel al Fecioarei. Andrei Berindan nu ne invită astfel la o rememorare a unui simplu vis comercial, ci ne îmbie la o recuperare a dimensiunii noastre supracomerciale. Dacă portretele executate în mediul picturii sunt completate de prezenţa albastrului, pozele alb-negru (tapetate pe zidul aflat în continuarea peretelui principal) se află în echilibru cromatic şi tematic cu pictura, prin suprapunerea acestora pe un chenar albastru, pictat pe peretele expozitional. Elementul mişcării este, în acest caz, integrat prin captarea fotografică a oamenilor din mulţime.

Cu toţii purtăm, într-o formă sau alta, eticheta omului obişnuit. Şi cu toţii ne-am dorit, la un moment dat în viaţă, sa fim supereroi, să purtăm tricoul albastru care să invadeze vieţile noastre monocrome, să devenim vedetele propriei vieţi, autosalvându-ne de la monotonie şi indiferenţă. Prin expoziţia de faţă, Andrei Berindan redă actul său artistic publicului care l-a inspirat, împreună cu libertatea de interpretare subiectivă. Andrei Berindan este, în cazul de faţă, un supererou al generaţiei care problematizează contemporaneitatea şi imaginea despre om, imaginea din spatele imaginii care se vede, nu fără o doză de ironie şi ludism.

Publicat de Milena Augusta Pop
in categoriile Articole, Expozitii
1 comentariu

Alte articole pe subiecte similare

1 Comentariu »

  1. […] - articolul pote fi citit si accesand urmatorul site: http://www.galeriadearta.com/articole/cine-nu-si-doreste-sa-fie-supererou-689.htm […]

    Pingback de Cine nu-si doreste sa fie supererou ? « milenAugusta | 13.02.2008

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com