Galeria de Arta

arta pentru tine

  25.09.2007

Arhitectura în arta bizantină

După recunoaşterea creştinismului ca religie oficială de stat, la Roma a apărut necesitatea amenajării unor locaşuri publice pentru întrunirile credincioşilor, suficient de spaţioase ca să le adăpostească în interiorul lor. Ca bază pentru biserica creştină s-a luat drept model bazilica. Bazilica propriu-zisă este, la origine, locul unde la Roma şi în Orient se făcea comerţ şi unde se ţineau şedinţele tribunalului. Iniţial, bazilica romană a avut abside la ambele capete, la est şi la vest, cu intrarea pe latura mare. Bazilica creştină a preluat numai absida estică, unde era plasat altarul, intrarea făcându-se prin latura vestică. Acestor bazilici li s-a adăugat un atrium, o curte descoperită, preluată de la casele romane, şi nartexul - un hol de intrare amplasat în faţa navei.

Planul primitiv al Bisericii “Sfântul Petru” din Roma, pe care Constantin cel Mare a construit-o pe mormântul celui mai mare dintre Apostoli, este de tip bazilical. După acest plan a fost clădită, tot de Constantin cel Mare (sec. IV), biserica de la Bethleem, deasupra ieslei în care se născuse Iisus.

Bazilica San Pietro din Roma


Alături de acest plan generalizat sub Constantin cel Mare se mai întâlneşte un tip: cel al bisericii circulare sau octogonale, care va avea un viitor mai strălucit datorită flexibilităţii ei la modificări, culminând cu “Sfânta Sofia” din Constantinopol. Spre deosebire de bisericile bazilicale, care serveau la reuniunile credincioşilor şi pentru ascultarea slujbei, bisericile rotunde serveau de baptisterii sau clădiri funerare.

Arta bizantină constantinopolitană, în epoca lui Justinian, îşi întinde domeniul şi dincolo de Adriatica, la Ravena - capitala bizantină a Italiei, unde cunoaşte o înflorire strălucită, la fel ca în Imperiul Bizantin propriu-zis. Biserica “San Vitale” din Ravena este o biserică octogonală, cu plan central, acoperită de cupolă. Prin analogie cu bisericile bizantine, exteriorul acestei biserici e simplu, neornamentat, dar în interior sunt dispuse splendide mozaicuri.

 
Vezi tot albumul

Însă capodopera desăvârşită a arhitecturii bizantine este “Sfânta Sofia” din Constantinopol, clădită în sec. VI de cei doi arhitecţi asiatici, Anthemisius din Tralles şi Isidor din Milet. Cupola colosală exterioară (cu diametru de 31 de metri) se sprijină pe două ziduri la dreapta şi la stânga şi pe două arcuri, fiind preferate de către bizantini pandantivele ca stâlpi de susţinere în locul trompelor. În ciuda dimensiunilor sale impresionante, cupola pare să planeze graţios datorită şirului de ferestre cu arcade din jurul bazei sale. Lumina care pătrunde în interior accentuează impresia de vastitate.

Bazilica Sfânta Sofia
 
Vezi tot albumul

O altă derivaţie a planului circular o găsim în bisericile care au formă de cruce (două dreptunghiuri întretăiate). Planul cruciform a fost utilizat de împăratul Justinian la clădirea Bisericii “Sfinţilor Apostoli” din Constantinopol, distrusă în întregime. Această formă alungită a fost preferată în Europa Occidentală, în timp ce în Orientul bizantin s-a acordat prioritate planurilor centrale.

După Justinian şi urmaşii lui, către finele secolului VII, întărirea puterii islamului, cuceririle arabilor în detrimentul Imperiului Bizantin şi mişcarea iconoclastă duc la decadenţa artei bizantine, sub toate formele ei. Numai în regiunile mai îndepărtate, cum ar fi Armenia, arta se dezvoltă normal. Aici, de pildă, într-o biserică cruciformă, bolta se va aşeza la intersecţia braţelor, căpătând proporţii impresionante prin interpunerea între cupolă şi arcurile ce o susţin a unui tambur cilindric. Acest tip de biserică se va răspândi până departe şi va avea un mare viitor.

 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Arhitectura
18 comentarii

Alte articole pe subiecte similare

18 comentarii »

  1. misto

    Comentariu de andrei | 27.05.2008

  2. asa mai departe

    Comentariu de cojocaru gabriel | 4.06.2008

  3. sper sa iau 10 … bv pt referat e cu:l … nu prea le am cu arta sau istoria dar ms …:)

    Comentariu de monik | 8.12.2008

  4. bun sper sa iau macar 9

    Comentariu de alexandra | 9.01.2009

  5. daca nu iau 10 nu mai intru pe situ asta

    Comentariu de andreeea | 10.01.2009

  6. mdea … merge …. e folositor …. ii dau nota 9

    Comentariu de cristina | 11.01.2009

  7. smaker… .de.. tot …. marita 11

    Comentariu de andrey | 14.01.2009

  8. iau 10 , 100% ca e prea bine scris … nu am cum sa nu iau 10:X mc mult

    Comentariu de Al3x | 22.01.2009

  9. Buna lucrarea, chiar m-a ajutat.

    Comentariu de arina | 24.01.2009

  10. Uau

    Comentariu de victor | 15.02.2009

  11. ms si super referatul de nota 10

    Comentariu de ioana | 26.03.2009

  12. ms mult sper sa iau un 10 la desen azi ms mult:P

    Comentariu de Dragos | 3.12.2009

  13. Mdaa… sper sa iau macar 9 pfff.e de nota 10 referatul bv

    Comentariu de DaNuTz | 10.12.2009

  14. ba ce tare acuma o sa ma scod astai bn (*)

    Comentariu de droopy | 4.01.2010

  15. sper sa iau 10 super tare tar scrieti si voi mai multe :-h

    Comentariu de gabi | 18.01.2010

  16. la desen (*) :x :) :-h

    Comentariu de gabi | 18.01.2010

  17. sugur iau 10…e prefect….exact ceea c cautam ;)):* mc mooolt..

    Comentariu de sorynyk | 20.02.2011

  18. sper sa iau o nota mare!!! ;))

    Comentariu de ana maria nestor | 17.01.2014

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com