Galeria de Arta

arta pentru tine

  7.04.2008

Deeparture

Acesta este titlul creaţiei video a lui Mircea Cantor, un artist român care la numai 30 de ani a fost deja remarcat în occident. Termenul “deeparture” este un joc lingvistic între “deep” (”adânc”, “profund”) şi “departure” (”plecare”). Filmul, deşi simplu, reuşeşte să imprime o tensiune care se doreşte a fi inspiratoare, iar lipsa coloanei sonore accentuează această stare.


Mircea Cantor, cu “Deeparture”, se număra printre cei nouă finalişti la Premiul Artes Mundi, în valoare de 40.000 de lire sterline, cel mai mare din Marea Britanie. Părerile criticilor sunt foarte diferite. Adrian Searle, de la The Guardian”, spune că filmul este elegant, tocmai bun pentru “o reclamă la o nouă nuanţă de vopsea albă sau la un odorizant de cameră”. Pe de altă parte, Gordon Dalton, de la “Western Mail”, consideră că Mircea Cantor are cele mai mari şanse de a câştiga premiul. În “Daily Star” se spune că “este vorba despre frumuseţea pură în contrast cu instinctul brut”, iar BBC face o interpretare cu tentă politică: “Mircea Cantor ne aminteşte că imigraţia, identitatea naţională şi prosperitatea economică sunt teme presante peste tot”. De fapt, artistul nici nu a dorit să transmită un mesaj anume, ci doar să dea un punct de plecare în profunzime, fiecare putând da propria sa interpretare.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Video
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com