Galeria de Arta

arta pentru tine

  9.09.2011

Zilele Muzeului Ţăranului

Reper al sărbătorilor mari în lumea ţărănească – fără cruce tot omul e pierdut –, Înălţarea Sfintei Cruci recuperează fragmentar spaţiul sacru şi ne aduce aminte de puterea crucii.

De Ziua Crucii, dar şi înainte, şi după, din 9 până pe 18 septembrie 2011, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român au loc Zilele Muzeului Ţăranului, cu expoziţii, Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri, ateliere, oale, vase şi ulcele, muzici vechi şi muzici noi.

Zilele Muzeului Ţăranului

Meşteri iconari şi cruceri vor putea fi văzuţi în zilele de 9, 10 şi 11 septembrie, de la zece dimineaţa până la şase seara, în curtea Muzeului. Se vor putea privi şi târgui icoane, izvoade, pristolnice, pecetare, miniaturi, îngeri ţesuţi, troiţe şi cruci, dar, mai ales, se vor putea asculta poveştile despre meşteşugul şi atelierele lor.

Anul acesta, se redeschide seria “Portrete / ateliere”, începută de MŢR în 2003. Corina Petculescu, iconar, şi Paul Balaci, crucer din satul Salcia, vor pune în discuţie, prin atelierele lor mobile, istoria unor meşteşuguri reconstituite şi recontextualizate, ce ţin de o bună raportare la spaţiul sacru.

Din 14 septembrie până pe 21 octombrie, la Sala Foaier, se organizează expoziţia “Oale şi ulcele”.

Din 17 septembrie până pe 5 februarie 2012, la Sala Oaspeţi, se organizează la expoziţia “Pe aripile timpului”, realizată în colaborare cu Muzeul de Etnografie din Geneva şi cu Ambasada Confederaţiei Elveţiene în România.

Duminică, 18 septembrie, la sfârşitul evenimentului Zilele Muzeului Ţăranului, se va ieşi la iarbă verde, la Hereşti de Giurgiu, la Casa de Piatră Udrişte şi Cazan Năsturel Herescu.

Programul Zilelor Muzeului Ţăranului 2011:

9 – 11 septembrie, între orele 10:00 şi 18:00, în Curte
Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri

9 septembrie, ora 12:00, Sala Acvariu
Vernisaj Cruci de punte – instalaţie Paul Balaci, crucer din satul Salcia, Dolj
Expoziţie deschisă până la 14 septembrie

9 septembrie 2011, ora 15:00, Sala Multimedia (Şcoala Satului)
Vernisaj “Mărturii materiale ale organizării sociale a saşilor transilvăneni din zona Mediaşului. Bresle. Vecinătăţi. Frăţii.”
Expoziţie organizată de Muzeul Municipal Mediaş
Expoziţie deschisă până la 13 noiembrie

9 septembrie, ora 17.00, Sala Irina Nicolau
Vernisaj “Portret / Atelier” Corina Petculescu, expozeu vizual
Expoziţie deschisă până la 6 octombrie

10 septembrie, ora 10:30, Casa Antonie Mogoş şi La nuiele
“Unde-o fi Moş Mogoş?”
Atelier de educaţie muzeală
Asociaţia De dragul Artei, Cărtureşti, Teatrul „Ion Creangă”

11 septembrie, ora 16:30, Casa Antonie Mogoş şi La nuiele
“Unde-o fi Moş Mogoş?”
Atelier de educaţie muzeală
Asociaţia De dragul Artei, Cărtureşti, Teatrul „Ion Creangă”

12 septembrie, ora 16:00, Cărtureşti MNŢR
Conferinţa Clarei Kleininger: “Muzeul Naţional de Antropologie din Mexic – un important centru de cercetare”

12 septembrie, ora 18:30, Clubul Ţăranului
Lansare: “Ghidul Verde Michelin România”, Editura Meteor Press

13 septembrie, ora 17:00, Cărtureşti MNŢR
Lansare de carte: “Costumul tradiţional în România”, coordonator dr. Georgeta Roşu

14 septembrie, între orele 9:00 şi 17:00, Studioul Horia Bernea
Conferinţa naţională “Mobilitatea colecţiilor”

14 septembrie, ora 13:00, Biserica Mavrogheni
Pomenire Horia Bernea

14 septembrie, ora 17.30, Sala Foaier
Vernisaj “Oale şi ulcele”, concert Avant’n'gard
Lansarea caietului “Oale şi ulcele”
Expoziţie deschisă până la 16 octombrie

15 septembrie, ora 17:00, Clubul Ţăranului
Lansarea ediţiei bibliofile a cărţii “Muzeul de la Şosea”, de Petre Popovăţ

15 septembrie, ora 19:00, Studioul Horia Bernea
Spectacol de teatru: “Iubeşte-mă… America”, de Claudia Motea şi Al. G. Croitoru

15 septembrie, ora 21:00, Studioul Horia Bernea
“Black Shorts” - cinci scurtmetraje experimentale, despre viaţa de zi cu zi din Georgia

16 septembrie, ora 16:30, Librăria Cărtureşti MNŢR
Conferinţă susţinută de Laurent Aubert: “La musique „tsigane” ou le fruit défendu. Rencontre avec les lăutari de Clejani”

16 septembrie, ora 21:00, Studioul Horia Bernea şi curtea muzeului
Noaptea Albă a Filmului Românesc
ora 21:00 – 22:45, “Bună! Ce faci?”
ora 23:15 – 00:45, “Eu când vreau să fluier, fluier”
ora 22:00 – 01:00 “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu – în curte”

17 septembrie, ora 10:00, Sala Oaspeţi
“Pe aripile timpului, Sound exhibition”
Expoziţia, deschisă până la 5 februarie 2012, este realizată în parteneriat cu Muzeul de Etnografie din Geneva şi cu Ambasada Confederaţiei Elveţiene în România.

17 septembrie, Clubul Ţăranului
Festival de gastronomie aromânească

17 septembrie, ora 10:30, Casa Antonie Mogoş şi La nuiele
“Unde-o fi Moş Mogoş?”
Atelier de educaţie muzeală
Asociaţia De dragul Artei, Cărtureşti, Teatrul „Ion Creangă”

17 septembrie, ora 20:00, Clubul Ţăranului
“Voci paralele” – recital de poezie română şi catalană
Proiect al Institutului Cultural Român

18 septembrie 2011, ora 12:00, Muzeul Udrişte Năsturel din Hereşti, Judeţul Giurgiu
Vernisaj “Piatra şi lutul”
Expoziţie deschisă până la 16 septembrie 2012

18 septembrie, ora 16.30, Casa Antonie Mogoş şi La nuiele
“Unde-o fi Moş Mogoş?
Atelier de educaţie muzeală
Asociaţia De dragul Artei, Cărtureşti, Teatrul „Ion Creangă”

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2019 GaleriaDeArta.com