Galeria de Arta

arta pentru tine

  16.10.2013

X:20 – O radiografie a artei româneşti după 1989

Joi, 17 octombrie 2013, de la ora 18:30, în Café Verona, Cărturești, Editura Vellant lansează un volum de referință despre arta românească a ultimelor două decenii - “X:20 - O radiografie a artei românești după 1989″, de Erwin Kessler. Specialiști, colecționari dar și amatori de artă sunt așteptați joi la întâlnirea cu autorul cărții și cu invitatul său, Sorin Alexandrescu, fondator și director CESI.

Cartea reprezintă un studiu care face un bilanț al evoluției artei românești după 1989. În acești peste 20 de ani s-au produs schimbări structurale la nivelul instituțiilor, al ideologiilor, al tehnicilor, practicilor și pieței, dar și al valorilor, al normelor și al așteptărilor publicului în raport cu arta. “X:20″ vine într-un moment în care dezvoltarea fără precedent a pieței de artă și dinamizarea tranzacțiilor de artă românească fac tot mai necesară existența unei hărți teoretice a reliefului artei românești actuale.

Pe baza unei documentații ample, ce se regăsește, prelucrată, în analizele și graficele din volum, “X:20″ explorează transformările structurii sociale și evoluția demografică a lumii artistice locale, schimbarea, multiplicarea și diversificarea instituțiilor care o guvernează, alterările și transformările discursului artistic, de la nivelul tehnic până la cel iconografic, retoric și stilistic, dar și momentele cele mai importante ale receptării și promovării artei contemporane locale, cautând să remarce evenimentele, organizațiile și fenomenele care au adus și produs noul. În plus, printr-o forare necesară în istoria artei deceniilor anterioare, din perioada 1960 până în 1980, x20 asigură o privire de ansamblu asupra fenomenului culturii vizuale din România ultimei jumătăți de secol.

Erwin Kessler este filozof, istoric și critic de artă. Printre lucrările publicate până în prezent se numără “ceARTa” (1997), “Ymago Sophystica. Despre Nunta din Cana de Hieronymus Bosch” (2001), “La ce bun arta” (2008), “Cel ce se pedepseşte singur. Arta şi România în anii ‘80-’90″ (2009), “Rostopasca” (2011), “Căderea. Chemarea” (2011), “Undeva în Titan era o betonieră. Grupul Euroartist, 1994-1995″ (2012).

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com