Galeria de Arta

arta pentru tine

  27.03.2013

Un ceas pentru artă printre ceramică

Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul sâmbătă, 30 martie 2013, ora 11:00, la ultima vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia “Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 - 1930)“, sub genericul “Un ceas pentru artă”. Expoziţia mai poate fi vizitată până duminică, 31 martie 2013.

Ceramică Troiţa.jpg

De data aceasta vizita cu ghidaj tematic aduce în atenţia publicului o serie de obiecte de artă decorativă expuse în penultima sală a expoziţiei: piese de ceramică de inspiraţie populară, create de artişti plastici interbelici în cadrul atelierului Troiţa.

Se plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie (10 lei întreg, 5 lei redus), fără taxa de ghidaj obişnuită. Participarea se face doar pe bază de programare la telefon la 021.314.81.19 sau prin e-mail la comunicare@art.museum.ro până vineri, 29 martie, ora 16:00. Ulterior prezentării, publicul poate rămâne în expoziţie pentru a vizita şi celelalte săli.

În anii 1920, pictori renumiţi precum Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Nicolae Tonitza, Nora Steriadi ş.a. produc, în cadrul atelierului de olărie de artă românească Troiţa, înfiinţat de întreprinzătorul Armand Naumescu, obiecte după modelul ceramicii tradiţionale: farfurii, urcioare, vase pentru flori, sfeşnice etc. – piese foarte la modă în epocă. Artiştii promotori ai curentului tradiţionalist contribuie la această modă, în încercarea de a construi un stil naţional fundamentat pe autenticul lumii rurale.

Expoziţia “Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930)” explorează modalităţile prin care cei mai importanţi artişti români moderni au contribuit la definirea identităţii naţionale, într-o perioadă încărcată de evenimente istorice hotărâtoare pentru formarea statului român: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, instaurarea lui Carol I ca domnitor în 1866, Războiul de Independenţă 1877-1878, proclamarea regatului României în 1881, Marea Unire din 1918. Dincolo de succesiunea evenimentelor istorice, expoziţia ilustrează traseul evolutiv al artei româneşti moderne, atât stilistic cât şi tematic, punctând recurenţa unor subiecte şi a unor personaje istorice emblematice, destinate susţinerii edificiului politic al României moderne.

Mitul Naţional - sala V

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com