Galeria de Arta

arta pentru tine

  17.01.2011

Tibetul

Luni, 17 ianuarie 2011, de la ora 18:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) are loc vernisajul expoziției de fotografie “Tibetul”, a artistului Bogdan Stoica. Imaginile prezentate au fost realizate în decursul unei călătorii de șapte zile în Tibet, făcute în 2010 după încheierea studiilor de fotografie şi producție de film la Universitatea Concordia din Montreal. La vernisaj vor fi proiectate şi materiale video realizate de artist.

Tibetul

Bogdan Stoica declară: „Dorința de a ajunge în Tibet se naşte pe la vârsta de șapte-opt ani, când descopeream în biblioteca parinților titlul Șapte ani în Tibet. În decursul anilor, am tot avut ocazia să văd fotografii cu călugări, oameni sfinți și natura aspră a acestui ținut îndepărtat, retras. Când mi s-a ivit ocazia să merg în China, Tibetul a fost primul lucru la care m-am gândit. (…) Am plecat în vizita de șapte zile în ideea de a nu face fotografii pe care să le prezint în public. Este vorba despre un concept etic care stă la baza lucrărilor mele. El pleacă de la întrebarea «Ce am dreptul sa fotografiez?» Fotografiile mele prezintă ceva cu care mă pot identifica. Ceva ce eu consider apropiat mie, cu care am dezvoltat o relație intimă în decursul unor ani. (…) În ansamblu, conceptul proiectului este simplu. Am adunat detalii cu care eram familiar, observând reinterpretarea acestora într-o cultura ce suferă schimbări. De fapt, cuvântul «suferă» are o conotație negativă pe care eu, însă, nu doresc să o întrebuințez. Mai degrabă, aș chestiona, sau aș pune în balanță trecerea ce se produce între cele două culturi: tradițională și contemporană.“

Tibetul

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com