Galeria de Arta

arta pentru tine

  7.05.2013

Realitate şi Fantasme

10 mai este data nașterii unui important artist plastic al țării noastre – George Löwendal (1897-1964), în numele căruia, la 10 mai 2010, a fost înființată Fundația Löwendal, de către Ariadna Avram, nepoata artistului. În 10 mai 2013, ora 18:00, se deschide la sediul din str. Gheorghe Cantacuzino, nr.1, Bucureşti, expoziția de grafică și scenografie a maestrului George Löwendal și de grafică a artistului plastic Nicolae Săftoiu. Expozițiile sunt găzduite de Fundația Löwendal în perioada 10 mai - 16 iunie 2013. Programul de vizitare este luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Realitate şi Fantasme

Dorana Coșoveanu, critic de artă şi curatorul expoziției, spune: “Nicolae Săftoiu s-a născut la 28 martie 1935, la Cozieni, Ilfov. Deși s-a pregătit pentru filologie, între anii 1952 – 1958 urmează Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu. Din studenție devine „discipolul preferat” al profesorului său, baronul George Löwendal, căruia îi rămâne prieten până la sfârșitul vieții acestuia. În 1956, student fiind, debutează în lumea artelor având o expoziție în Ungaria. Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, începând cu anul 1961. Participă la expoziții colective la Tokio, Lugano, Havana, Intergrafik (Berlin), Budapesta, Interfauna (Düsseldorf). Descoperă „miracolul naturii” și în anul 2000 părăsește Bucureștiul, mutându-se în Lunca Gârții, în județul Argeș, la câțiva kilometri de Câmpulung Muscel.
Nicolae Săftoiu a încercat să fie susținătorul constant al unei arte deschise adevărului, în numele căreia să nu tolereze nici o concesie. A încercat și a reușit, ca orice neliniștit ce caută permanent înțelesuri noi pentru arta sa, o artă interiorizată, crescută parcă dintr-o “furie” calmă. Mai toate compozițiile sale sunt reflectări ale “lumii lăuntrice”, semne-imagine, mereu legate de o componentă simbolică, ce introduce morfologia realului în sintaxe fantastice.
Artistul aparține acelei categorii mereu nemulțumită de propria-i operă, ce se alimentează din reformulări, dintr-o permanentă, superioară nevoie de regăsire și confirmare prin cultură.”

Nicolae Săftoiu

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com