Galeria de Arta

arta pentru tine

  13.05.2009

Otto Dix – Grafică critică 1920 -1924

Centrul Cultural German organizează în colaborare cu Institut für Auslandsbeziehungen (Institutul pentru Relaţii Externe) şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca expoziţia temporară “Otto Dix – Grafică critică 1920 -1924. Seria de gravuri Războiul”. În perioada aprilie–iulie 2009, expoziţia este itinerată în patru oraşe din România. Beneficiind de susţinerea Centrelor Culturale Germane din ţară, expoziţia, unică în România până in momentul de faţă, a fost prezentată publicului în Sibiu şi, după Cluj, urmează să fie prezentată la Braşov şi Timişoara. Expoziţia Celor 86 de lucrări ale lui Otto Dix, unul dintre cei mai importanţi artişti ai primei jumătăţi a secolului XX, cuprinzând atât gravură (seria de gravuri „Războiul“) cât şi litografie, include, de asemenea, şi numeroase alte lucrări de grafică realizate între anii 1920 -1924.

În cadrul vernisajului care are loc joi, 14 mai 2009, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, artista germană şi mediatoarea de artă Wiebke Trunk va face o scurtă introducere în viaţa şi opera artistului. De asemenea, vor prezenta Fabien Stephan (directorul Centrului Cultural German), Călin Stegerean (directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca) şi Dan Breaz (curatorul expoziţiei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca). Expoziţia poate fi vizitată până pe 31 mai 2009.

Otto Dix

În perioada 13–14 mai 2009 vor avea loc mai multe evenimente în cadrul expoziţiei Otto Dix.

Workshop de pegadogia artei
Referent: Wiebke Trunk
Miercuri, 13 mai 2009, 18:00 – 21:00
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (Piaţa Unirii 30)

În cadrul expoziţiei itinerante, artista şi pedagogul de artă Wiebke Trunk va conduce un workshop pentru pedagogi şi muzeolgrafi, atât pentru practicieni, cât şi pentru cei în devenire. În cadrul acestui workshop, Wiebke Trunk va discuta împreună cu participanţii despre operele lui Otto Dix. Artista va face însă referire şi la imaginile din ziare, reviste, cărţi sau internet aduse de către fiecare participant, imagini care au ca temă războiul, violenţa şi agresivitatea. Pe parcursul workshop-ului, Wiebke Trunk va discuta împreună cu cei prezenţi posibilităţile de abordare a operelor de artă mai ales în scopuri didactice, având ca punct de plecare opera lui Otto Dix. De asemenea, vor fi dezbătute şi modalităţile de a transmite arta şi de a o transpune în practica profesională (de exemplu, în domeniul pedagogiei muzeale). Wiebke Trunk predă la Academia de Film din Ludwigsburg şi la Facultatea de Terapie prin Artă din Nürtingen. (Numărul participanţilor este limitat.)

Workshop pentru elevi pe baza lucrărilor lui Otto Dix
Referent: Wiebke Trunk
Joi, 14 mai 2009, 10:00 – 14:00
Centrul Cultural German (Str. Universităţii 7-9)

Artista şi pedagogul de artă Wiebke Trunk va ţine în data de 14 mai 2009 un workshop pentru elevi pe baza lucrărilor lui Otto Dix. Fenomenul agresiunii este, prin televiziune sau jocurile electronice, un fenomen de o prezenţă foarte mare în viaţa copiilor de azi. Totuşi, preocuparea pentru prezenţa acestui fenomen în şcoli lasă de dorit. În cadrul acestui workshop, Wiebke Trunk încearcă să iniţieze un proces de reflecţie asupra a ceea ce înseamnă violenţa în viaţa cotidiană a fiinţei umane. Artista, însă, doreşte să atragă atenţia participanţilor asupra posibilităţilor fiecărui individ de a transforma agresiunea în pace. Printr-o activitate creativă, elevii vor fi îndrumaţi să creeze „anti-imaginea”, deci varianta paşnică a imaginilor expuse ale lui Otto Dix. (Numărul participanţilor este limitat.)

Prelegere despre lucrările lui Otto Dix
Referent: Wiebke Trunk
Joi, 14 mai 2009, ora 16:00
Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj-Napoca (P-ţa Unirii 30)

După derularea workshopurilor, va avea loc o conferinţă la care îi invităm pe toţi cei interesaţi să afle mai multe despre opera lui Otto Dix, unul dintre cei mai renumiţi reprezentanţi al expresionismului german. Conferinţa va fi susţinută în limba engleză.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2019 GaleriaDeArta.com