Nimic important, e doar artă
Galeria de Arta Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu organizează vineri, 8 octombrie 2010, de la ora 13:30, vernisajul expoziţiei “Nimic important, e doar artă” a artiştilor polonezi Laura Pawela, Julita Wojcik, Oskar Dawicki, Anna Molska, Radoslaw Szlaga, Izabela Gustowska, Magisters, Joanna Rajkowska, Rafal Bujnowski, Zbigniew Libera, Sedzia Glowny, Malgorzata Jablonska, Azorro, Agnieszka Polska, Zuzanna Janin, Pawel Susid, Vesna Bukovec. Curator este Monika Szewczyk. Toate lucrările provin din colecţia Galeriei Arsenal din Bialystok. Expoziţia poate fi vizitată până pe 24 octombrie 2010.
Galeria Arsenal a fost fondată în 1965 şi este condusă din 1990 de Monika Szewczyk. Galeria are un program expoziţional consistent, un program educaţional multiplu şi două colecţii de artă orientate spre diverse tematici.
Monika Szewczyk explică: “Radicalismul nu acceptă conceptul de idiom universal în artă poloneză. Prin 1990, Peter Schjeldahl a încercat să explice cum şi-a gestionat Bulka succesul internaţional. Bulka a fost capabil să-şi traducă experienţa lui foarte particulară de artist central-european în idiom al artei internaţionale. Mulţi au văzut în teoria lui Schjeldahl doar un exemplu de metropolitanism. Acest obicei estetic, de a cartografia mai bine seturile de norme din arta altor ţări.
Tadeusz Kantor, Magdalena Abakanowicz, înainte de ’89, Piotr Uklanski, Pawel Althamer, W. Sasnal, Monika Sosnowska, după ’89 au avut mereu poziţia confortabilă de a fi mereu unde trebuie. Global, generaţia oficială şi generaţia emergentă au intrat uşor în circuitul artei, primii susţinuţi de o ideologie transgresivă, ultimii acceptaţi automat de piaţa de artă.
După anul 2000, viaţa artistică din Polonia a fost caracterizată de o mare vitalitate, totodată de un slab interes din partea societăţii, deşi acesta creşte constant. De pe poziţia înaltei sale calităţi artistice şi prezenţei însemnate în realitatea poloneză, arta suferă din cauza lipsei intelectualilor dornici să intre cu ea în dialog. Are toate condiţiile pentru a influenţa puternic procesele sociale, dar rămâne străină. Situaţia existentă s-a concretizat în arta poloneză printr-o bogăţie de opere cu caracter tautologic, printr-o reflecţie adâncă, intensă, asupra condiţiei artei şi criticii artistice, asupra rolului, dar şi a poziţiei artistului, asupra misiunii instituţiei culturii sau pericolelor legate de piaţa de artă. Pentru prima dată, artiştii au abordat cu fermitate sau poate mai degrabă au iniţiat un discurs care până acum era vizibil deficitar, lipsea. […] Lucrările prezentate ne fac să conştientizăm cât de mult ne-am îndepărtat de paradigma romantică a creatorului şi operei, atât de iubită de publicul polonez, moştenire care pare a fi o sursă de neînţelegeri şi dificultăţi în receptarea artei contemporane. Mai avem multe de făcut pentru ca artă să inceapă să fie importantă nu numai pentru noi.”
